O inițiativă legislativă pune capăt poveștii cu cerutul banilor de la elevi

5

Deputatul independent Comşa Cornel-George a venit cu o inițiativă legislativă ce se află în dezbatere publică până la data de 05.02.2016, ce limitează drastic modalitățile prin care cadrele didactice mai pot solicita bani elevilor sau părinților.
Noul articol ce se vrea introdus în Legea educației naționale spune :

”1. Darea sau colectarea de fonduri pentru unitățile de învățământ, în alte condiții decât cele prevăzute de art. 108 alin (1), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
2. Solicitarea de către membri consiliului de administrație a unităților de învățământ sau de către cadrele didactice, personalul auxiliar sau nedidactic, a unor sume de bani cu titlu de donație sau sponsorizare elevilor, persoanelor care exercită o autoritate părintească sau sunt tutori constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 an la 3 ani precum și cu interzicerea dreptului de a mai face parte din structuri de conducere, administrare sau control a persoanelor juridice.

Așadar, gata cu orice leu cerut părinților sau elevilor pentru diverse ”înfrumusețări” sau dotări. Dacă această lege va trece de Parlament, cadrele didactice care făcuseră un obicei din a-și rotunji veniturile în acest mod vor fi pasibile de pușcărie.

lege-bani-scoala

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. irina spune

    Pe bune?

  2. Monica spune

    Asta era pe vremea lui Ceasca (Ceausescu). Acu nu se mai practica. Poate izolat doar cei ramasi din vechea garda, adica mai varstnici.

  3. roset spune

    Păi, stimabile, nici până acum profesorii (sau CA ale școlilor) N-AU CERUT NICIUN LEU de la părinți! Chiar nu se știe asta?

    1. Razvan spune

      Roset, ai uitat sa specifici caracterul ironic al mesajului tau. Sper ca era ironic deoarece eu sunt dovada ca DA, se cer bani si la scoli si la gradinite cu titlul de infrumusetari de clasa, ca nu au primit banii de la primarie pentru varuit, etc.
      Nu mai vorbesc de manualele alternative impuse de profesori. La o sedinta cu parintii am ridicat problema sustinand ca, legal, un cadru didactic poate doar sugera varianta de manual (acum sunt manuale, mai multe la acelasi obiect), urmand ca decizia sa apartina parintilor. Am auzit acelasi pretext de lasitate din partea parintilor:”Nu vrem sa se razbune pe coppil”. Uite de asta suntem ce am ajuns, ca suntem niste lasi, ne ascundem in spatele pretextelor sa ne acordam o scuza pentru propria constiinta SI TOT noi ne plangem ca sistemul a ajuns unde a ajuns.
      Propun, plusez, si cu un amendament pentru amendarea parintilor (din comiia de parinti a clasei) ce trimit mesaje celorlalti parinti sa stranga bani pentru diferite atentii.
      Cine nu ma crede, il invit la urmatoarea sedinta cu parintii unde se stabileste si cand se face lustruirea parchetului in clasa din banii nostri (dupa cum am primit un mesaj de la unul din inaltii presedinti de comisie de parinti muritori).
      Apropo, ca se plang cadrele didactice ca sunt prost platite. Asa este, dar cine are 4 luni minim concediu platit pe an (nu tine faza precum ca ei se duc in cancelarie in timpul asta…cafeaua la barfa nu se pune ca servici). Atunci cand iti alegi drumul in viata, te gandesti asa: au parintii bani, sau am o sursa de venit stabila din alta parte?..ok, atunci tot ce mai am nevoie e de timp liber…deci ma fac profesor ca am o gramada de timp liber platit (putin dar platit + cadouri + lobby de la edituri + pregatire cu elevii pana ce imicumpar a 6a casa, etc.). Daca in schimb am nevoie de bani, atunci imi aleg alta meserie ca stiu ca un invatator/profesor e prost platit. In plus, cadrele didactice sunt prost platite in primul stagiu ca la stagiul universitar sunt chiar prea bine platite din moment ce nu isi arata fata ci isi trimit asistentii.
      As mai avea multe de zis pe subiect dar sigur nu o sa mai existe internet pana termin ce am de zis.
      Pentru parintii ce o sa afirme ca „asa am crescut si noi”, le transmit sa se uite la NOI, cum am ajuns ca popor si sa traga singuri concluzia daca a fost cea mai buna solutie de invatamant.
      Iar am scris mult si plictisesc; scuze.

    2. angelyna spune

      Cred ca va inselati. Se cer bani si acum ,probabil nu aveti copii in scoala de nu stiti. Se cer bani pentru gardian, pentru fondul clasei si sub mai multe forme.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate