O casă pentru o familie greu încercată. Flăcările au înghițit micul lor adăpost, în pragul iernii. APEL UMANITAR NEAMȚ

0

În noaptea dinspre 25 spre 26 septembrie, la ora 23:45, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă în localitatea Almaș din comuna Gârcina. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat, atât la acoperiș, cât și interiorul unei case.

Din interiorul casei, trei persoane s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. Din fericire, nu au fost victime, însă au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 50 mp și bunurile materiale din interiorul acesteia (obiecte de mobilier, articole de îmbrăcăminte, documente etc.).

Povestea familiei care a rămas sub cerul liber este extrem de dureroasă. După toate suferințele de până acum, au primit o nouă lovitură. Au rămas fără casă. Comunitatea locală s-a mobilizat să le ofere sprijin și, astăzi, la eforturile de refacere a casei se alătură și Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț.

Carmen Suciu, coordonatoarea asociației, vine cu un apel umanitar către toți cei care pot oferi ajutor. Iată mărturia acesteia:

„Azi, o tristețe mă acaparase. Am început să privesc cerul, din obișnuință, cred, atunci când nu vreau să mi se vadă lacrimile. Dumnezeu este în sufletul meu, cu mine, peste tot. Azi i-am spus: „Tată, de ce există atâta suferință?” .

Trei frați parcă lupta împotriva destinului, se încăpățânează să se agațe de viață, să nu se lase doborâți. Cândva au fost fericiți, aveau o familie, dar a avut loc o întâmplare nefericită în care un alt frățior s-a ridicat la cer, părinții au fost decăzuți din drepturi, condamnați. După doi ani au venit acasă, însă nu mai erau acei oameni care își pierduseră micuțul, și nici ceilalți copii pe care îi luase protecția copilului.

Acasă a rămas Alin, fiul cel mare, care, lucrând prin sat cu ziua, a menținut căsuța, chiar a mai făcut o camera, având și grijă de frații mai mici care erau în orfelinatele din Piatra-Neamț.

Când i-au revenit părinții acasă a crezut în naivitatea sa că totul va fi bine, însă soarta avea să-i dea o altă lovitură. Tatăl, la doar 48 ani, a plecat la cer, iar mama și-a luat lumea în cap și a plecat.

Într-o clipă s-a trezit capul familiei, două dintre surori venind acasă, locuind împreună. Și-au spus să nu se piardă, să rămână uniți și așa își duceau traiul, cu bune, cu rele, visând la un viitor mai bun.

Acum trei luni a venit pe lume Simina, fiica surorii sale Maria, care din păcate a fost abandonată de tată, dar ei nu s-au descurajat. Și-au promis că această comoară, micuța Simina, nu va duce lipsă de iubire și de nimic.

Însă destinul le-a mai dat o lovitură. Acum două nopți a luat foc casa, a ars totul, toată agoniseala lor, trezindu-se în noapte că sunt doar sub cerul bunului Dumnezeu.

Însă Ionela Lazăr, o fată din sat care îi cunoaște de mici, i-a luat în casa sa, nu i-a putut lăsă să cadă în disperare. Acum mi-am zis să-i ajutăm, să nu-i lăsăm la mâna destinului, să știe că nu sunt singuri.

Am vorbit și cu autoritățile comunei Gârcina, cu domnul primar Gontaru care este alături de ei, ca mulți alți concetățeni. Le vor acorda sprijin. Dar au nevoie și de noi. Haideți să-i construim o căsuța micuței Simina care va putea crește într-o familie. Poate nu va avea aceeași soarta ca mama sa.

Ce poveste tristă! Împreuna vreau să aducem în prim plan puterea omului de a merge mai departe în viață, indiferent de greutățile sau vitregiile ei, să știe că nu sunt singuri. Că noi, comunitatea, putem să le oferim mâna noastră, să nu-i lăsăm să cadă în abisul deznădejdii. Încă trei frățiori vor veni în curând acasă din centrele de plasament. Acum nu mai au unde numi „acasă”. Știu că vom reuși să le construim o căsuța, doar a lor, să nu se piardă, vorba lui Alin.”, a declarat Carmen Suciu.

Cei care pot oferi ajutor o pot contacta pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Pentru donații cu mențiunea „casă pentru Maria și Simina”:

  • RON: RO58BTRLRONCRT0345309301
  • EUR: RO08BTRLEURCRT0345309301
  • Beneficiar: Asociația Născută Înger Piatra-Neamț
  • CUI 36063530
  • Codul SWIFT/BIC: BTRLRO22

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate