Nu te pune cu ciobanii
Postul de Poliţie Săvinesti a fost sesizat, prin 112, în ziua de 12 septembrie, în jurul orei 13.00, de S. Mihai, de 51 de ani, din Piatra Neamţ, despre faptul că în timp ce se afla împreună cu fiul său S. Cosmin, de 23 de ani, la stâna lui P. Constantin, de 48 de ani, din comuna Piatra Soimului, în urma unor discuţii în contradictoriu, au fost loviţi de P. Constantin, de fii acestuia si de ciobanii aflaţi la stâna, situată în comuna Săvinesti. Victimele deţin certificate medico-legale în care se atestă că pentru leziunile suferite necesită 12 – 14 zile de îngrijiri medicale. Poliţistii continuă cercetările pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs agresiunea si pentru stabilirea gradului de vinovăţie al celor implicaţi.
I.P.


