Nu s-a potolit după prima infracțiune, a crezut că merge și așa. Un nemțean stă acum în arest la domiciliu

0
Imagine ilustrativa

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 37 de ani din Alexandru cel Bun. Față de acesta a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

La data de 14 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliții Rurală Gârcina au identificat și reținut un bărbat de 37 ani, din localitatea Alexandru cel Bun, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni.

Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat că la data de 28 mai a.c., pe fondul unor discuţii în contradictoriu şi a consumului de băuturi alcoolice, bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale, o femeie de 30 de ani, din aceeași localitate.

La data de 03 iunie a.c., bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Piatra Neamţ la data de 02 iunie, pătrunzând în imobilul comun unde ar fi distrus bunuri de uz casnic și obiecte de mobilier și ar fi sustras mai multe bunuri.

În continuarea activității infracționale, la data de 04 iunie a.c., polițiștii l-au depistat în flagrant în locuința comună, bărbatul încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecţie, respectiv  măsura evacuării sale temporare din locuinţă pe o perioadă de 5 luni.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Faţă de persoana în cauză, la data de 15 iunie a.c., s-a luat măsura arestului la domiciliu  pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de violență  în familie, furt, distrugere  şi încălcarea ordinului de protecţie, în formă continuată, polițiștii continuând cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate