Noul microprocesor creat de IBM

0

IBM, a anunțat săptămâna trecută că a reușit să fabrice, în premieră, un microprocesor cu gravura de 7 nanometri, în comparație cu microprocesoarele actuale integrate în desktopuri, laptopuri și telefoane cu afișaj care au gravuri cuprinse între 22 și 14 nanometri.

Aceste microprocesoare de 7 nanometri ar putea răspunde nevoilor sistemelor cognitive, care vizează stimularea funcțiilor creierului uman, a celor ale supercomputerelor dedicate „Big Data” sau pentru cloud computing.

Obţinută la costuri astronomice si cu câştiguri tot mai mici în ce priveşte sporul de performanţă şi eficienţă, miniaturizarea procesului de fabricaţie folosit pentru realizarea microprocesoarelor este o parte esenţială în evoluţia acestora şi a dispozitivelor care le folosesc. Din păcate în ultimii ani progresele făcute pe acest plan au venit tot mai greu, consecinţa fiind întârzieri în lansarea noilor modele de microprocesoare şi forţarea limitelor impuse de procesele de fabricaţie actuale.

Din păcate chiar şi prin eforturile combinate depuse de IBM, GlobalFoundries şi Samsung, adaptarea procesului de fabricaţie la 7nm pentru producţie de masă rămâne o sarcină dificilă. Probabil, pentru produse comerciale echipate cu procesoare pe 7nm mai avem de aşteptat cel puţin până în anul 2017-2018.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate