Noul cod administrativ permite darea afară a consilierilor județeni sau locali care nu participă la ședințe

0

Modificările noului cod administrativ deschid oportunitatea oricărui președinte de consiliu județean sau oricărui primar să dea afară grupul de consilieri care nu participă la ședințe sau boicotează o ședință de consiliu județean sau local. Acest aspect a fost adus la cunoștința secretarilor de UAT-uri zilele trecute de către Prefectura Neamț.

În concret, noul Cod Administrativ permite vacantarea posturilor consilierilor la 3 absențe nemotivate în interval de 3 luni de zile dar nu mai specifică că e vorba doar de ședințele ordinare, ci de toate ședințele, ordinare, extraordinare sau de îndată. Deci, conform noii legi, dacă o ședință de consiliu este sabotată de consilieri, atunci președintele sau primarul poate convoca a doua și a treia zi sau, ATENȚIE, chiar și în aceeași zi încă 2 ședințe de îndată și consilierii care adună 3 absențe nemotivate să își piardă funcția și posturile să fie vacantate.

Această schimbare legislativă taie tupeul celor care boicotau ședințele prin neprezentare, dar deschide foarte larg ușa unor abuzuri legale dar foarte urâte contra opoziției din consiliile locale sau județene.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate