Nici la bătrânețe nu are liniște, fostul soț continuă să îi facă viața un calvar

0
Foto cu caracter ilustrativ

Polițiștii  din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești efectuează cercetări într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și neexecutarea sancțiunilor penale. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore.

La data de 8 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați de către o femeie de 75 de ani, cu privire la faptul că fostul său soț provoacă scandal la domiciliu.

Deplasați la fața locului, polițiștii au verificat aspectele semnalate, constatând faptul că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 75 de ani, din Podoleni, ar fi exercitat acte de violență asupra fostei  sale soții.

De asemenea, din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 4 martie 2021, cel în cauză ar fi lovit-o pe femeia de 75 de ani, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Polițiștii au extins cercetările și au stabilit faptul că bărbatul ar fi încălcat o sentință penală prin aceea că s-a apropiat de fosta sa soție. 

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și neexecutarea sancțiunilor penale, a fost reținut pentru 24 de ore.

Astăzi, 9 martie, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. 

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate