Nemțenii se pot liniști în privința facturilor la energie. George Lazăr, președintele PNL Neamț, a fost numit secretar de stat în Guvern, la Ministerul Energiei

1

George Lazăr, președintele PNL Neamț, a fost numit în mod surprinzător secretar de stat în Guvern, la Ministerul Energiei. Spunem surprinzător, deoarece astfel de funcții se dădeau până acum la diverși membri de partid, șefii având acces la posturi mai importante.

”Funcția de ministru secretar de stat este extrem de importantă, care mă responsabilizează, mai ales în acest context european și mondial, cu fluctuații pe piața de energie, cu conflictul armat de la granița României, cu o predictibilitate pusă sub semnul întrebării. Este o perioadă complicată, cu multe incertitudini, dar accept toate provocările și responsabilitățile. Vreau să fiți siguri că voi fi un partener real și corect al tuturor celor care au probleme, iar rezolvarea acestora stă, în primul rând, în dialog. Pentru a rezolva probleme trebuie, întâi de toate să le identificăm, apoi să căutăm soluții. Iar eu sunt sigur că soluții există”, a precizat noul secretar de stat la Ministerul Energiei. George Lazăr.

Important este faptul că nemțenii au de acum un reprezentant la Ministerul Energiei și au pe cine întreba ce se întâmplă cu facturile la energie și, eventual, pot fi și sprijiniți.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Emilian Barbu spune

    Sa vedem, da, da. Da,……….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate