Nemțenii nu vor mai primi finanțare pentru pensiuni în mediul rural

3
Pensiuni în zona rurală – Neamț

Din păcate, nemțenii care visau să își construiască o pensiune la țară, unde domnește liniștea, nu vor mai primi finanțare, după ce multe astfel de afaceri au fost transformate de-a lungul timpului în case de locuit.

Pensiunile au fost eliminate de la finanțările pentru afaceri în mediul rural, pentru următorii doi ani. Decizia îi aparține ministrului Agriculturii, Adrian Oros, care susține că multe dintre pensiunile ridicate pe fonduri europene au fost scoase din circuitul turistic și transformate în case de locuit. În urma acestei decizii, suma alocată proiectelor de tip non-agricol pentru perioada 2021-2022 a fost înjumătățită la 150 de milioane de euro, relatează digi24.ro.

În ultimii șase ani, aproape 1.000 de români și-au construit pensiuni în sate cu peisaje pitorești, de la munte, deal sau câmpie.

În perioada 2014-2020 au fost câștigate prin PNDR 900 de proiecte pe fonduri europene prin care fie s-au înființat, fie au fost extinse pensiuni agroturistice. Valoarea estimată de 112 milioane de euro. În urma unor controale efectuate de Ministerul Agriculturii s-a constatat că multe dintre aceste pensiuni nu au mai funcționat și s-au transformat în case de locuit.

Adrian Oros, ministrul Agriculturii: „Am constatat că asemenea pensiuni au fost edificate în zone rurale unde nu are nimic de-a face cu turismul și apoi, după perioada de monitorizare, s-au transformat în case. Practic unii și-au făcut case cu banii dedicați pensiunilor. Este un fapt, e neplăcut, l-am constatat și trebuie corectat, din 2023 iarăși o să alocăm această sumă”.

În perioada 2021-2022, care va face trecerea la ciclul financiar 2021-2027, pensiunile vor fi excluse de la finanțare. Rămân, însă, eligibile proiectele pentru modernizarea celor deja existente, dar cu un buget înjumătățit: de la 263 de milioane de euro, la 150 de milioane de euro.

Ministrul Agriculturii a precizat, însă, că pensiunile vor fi reintroduse la finanțare din anul 2023, cu o redefinire a condițiilor de finanțare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Nelu spune

    Hmm ….pai statul ar trebui să impună condiții care să împiedice deturnarea fondurilor. Nu sa elimine alocarea fondurilor. Asta demonstrează că cei aflați la cârma statului sunt prosti și incompetenți. Tipic romanesc.

  2. un OM spune

    Iei banii, tii pensiunea 5 ani si dupa o vinzi!
    Caz recent la noi…200 de parai!

  3. Min spune

    Am avut “sansa” sa vad destule pensiuni ca sa imi formez o parere. Interes 0 pentru prostu’ care se cazeaza la tine. Si in Neamt si in alte judete. Scopul e sa faci bani repede,nu sa ai servicii de calitate. Cata hotie se face cu fondurile astea si cati idioti au facut averi fara sa miste un deget..ehe!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate