Nemțeni răniți într-un accident rutier, în Suceava

0

Marți, 18 august, în jurul orei 16.00, în timp ce conducea autoturismul pe D.N. 17B în comuna Crucea, județul Suceava, într-o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, un bărbat de 32 de ani din judeţul Neamţ a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara condusă regulamentar din sens opus de către un localnic de 40 de ani.

În urma impactului a rezultat rănirea a doi pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural, potrivit IPJ Suceava.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate