Nemțean arestat preventiv pentru tentativă de viol

2

O minoră din Neamț a fost la un pas de a fi victima unui viol la sfârșitul săptămânii trecute. Evenimentul nefericit a avut loc în Dumbrava Roșie, iar pe numele agresorului a fost dispusă arestarea preventivă. Totodată, acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă de viol.

Soluția pe scurt:

În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul IACOB IONUŢ CIPRIAN. Dispune arestarea preventivă IACOB IONUȚ CIPRIAN, cercetat în dosarul penal cu nr. 2737/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 Cod penal şi tentativă de viol, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 218 alin. 1 şi 3 lit. c Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal – pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 01.07.2017 şi până la data 30.07.2017, inclusiv. În temeiul art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 260 lei, care rămâne în sarcina statului, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ (pentru doamna avocat Dumitrescu Daniela ).

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.07.2017, ora 14:35.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Dorian Iacob spune

    Trebuia sa apeleze la prietena de pe centura. Cu cativa zeci de lei il racorea cu trei hepatite si un sifilis. ultimu-i gratis

  2. Ady Adri Adriana spune

    Sa ii taie ” barbatia ” si violul devine istorie

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate