Nelu Tătaru, despre lipsa medicamentului Euthyrox. „Am stabilit cu producătorul să suplimenteze cantitatea pentru luna mai”

0

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat pentru rfi.ro că a stabilit împreună cu firma care produce medicamentul Euthyrox să suplimenteze producția, cel puțin pentru luna mai.

sursa foto: arhiva

Noi am luat în serios această problemă de acum o lună, o lună și jumătate. Am discutat cu firma producătoare și cu toți distribuitorii. Agenția Națională a Medicamentului a făcut numeroase solicitări de suplimentare a cantității, ceea ce s-a întâmplat în aprilie. Dar stocul se epuizează foarte rapid. Este aceeași cantitate care se aducea în fiecare lună. Noi am făcut specificații și am chemat la discuții inclusiv distribuitorii și reprezentanții farmaciștilor pentru a vedea unde este acest stop, această disfuncționalitate. Avem și în acest moment discuții referitoare la Euthyrox. A rămas stabilit cu firma producătoare să suplimenteze producția, cel puțin pentru luna mai și să avem o evaluare la nivelul distribuitorilor și la nivelul farmaciilor. Este aceeași cantitate lunară pe care o aveau și înainte de pandemie. Dar, se pare că stocul se epuizează mai repede, pacienții făcând niște stocuri la domiciliu.”, a menționat Nelu Tătaru pentru rfi.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a anunțat că va face noi verificări în ceea ce priveşte disponibilitatea medicamentului Euthyrox pe piaţă, în condiţiile în care pacienţii reclamă în continuare lipsa acestui medicament din farmacii, informează Agerpres. 

Amintim că Ministerul Sănătății anunța, printr-un comunicat de presă, la începutul lunii aprilie, că 140.122 de cutii de Euthyrox (100 mcg) au ajuns în depozitele din România pe 31 martie, iar 54.240 de cutii au fost deja distribuite și pot fi găsite în farmacii.  Mai multe detalii, în articolul Ministerul Sănătății, anunț important despre medicamentul Euthyrox

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate