Negocieri comuniste la PNL Neamț pentru obținerea majorității în Consiliul Județean Neamț
Dacă la PSD Neamț situația e clară pentru toți social democrații și anume că se negociază pentru majoritatea din Consiliul Județean cu ALDE la care va merge un post de vice și, eventual, cu PMP care ar putea primi un post de vice, la PNL nimeni nu știe nimic. Începând de la membrii de rând din acest partid și până la cei care au deja statut de aleși locali, nimeni nu stie nici măcar care sunt intențiile de negociere cu alte formațiuni politice, că de consultat oricum pe ei, supușii din partidul liberal, nu s-a deranjat nici un cap încoronat să-i consulte.
Este trist să vezi că la un partid care se vrea de dreapta și proclamă transparența și democrația de fapt nu e nicio urmă de democrație, ci e mai degrabă R.N.L ( Regatul Național Liberal ) unde cine este uns domnitor negociază cum vrea, dar o face în numele partidului.
Teoretic, dacă politicienii ar fi oameni, forțele politice din CJ Neamț s-ar împărți în tabăra de stânga și tabăra de dreapta. Asta ar însemna PNL + ALDE pe de o parte și PSD pe altă parte, că PMP-ul s-a autoevaluat în partid de centru – dreapta, dar cum doctrinele sunt chestiuni neimportante pentru partidele nemțene, cei mai mici se vor coagula în jurul celui mai mare, adica în jurul PSD, iar PNL-ul va rămâne în opoziție cel puțin la nivel județean. Singura salvare a liberalilor ar putea să vină nu din valoarea lor politică, ci doar din trădprile unor social democrați sau a celor care au bătut deja palma cu PSD. În rest totul e can-can.
Iosub Robert
De ce dracu cineva ar salva PNL-PDL-ul?
Sa-mi spuna si mie ca nu inteleg.
Ce a facut PNL-PDL pentru acest oras /judet?
Nu PDL-ul in frunte cu Pinalti a distrus acest oras?
Nu PDL-ul a amanetat viitorul la banci al acestui oras imprumutind 100 de milioane euro/3/4 furati?
Nu PDL-ul a distrus infrastructura acestui oras cu lucrari in bataie de joc/trucate si preturi umflate de zeci de ori?
Nu PDL-ul in frunte cu Pinalti a vindut toate proprietatile acestui oras la interlopi si acolitii lor?
Nu PDL-ul a distrus dealul Cozla cu lucrari in bataie de joc si a defrisat jumatate din padure?
Tin sa reamintesc acestei populatii inapoiate si indolente,pupatoare de ciolane ca au validat prin vot pe cei de mai sus.
Deci,isi merita soarta.
Pinalti fost Primar
Dar oare cine a fost vice primar
În perioada domnului Pinalti ?