NEAMȚ: Vinovat dar cu „drepturi” – El refuză

0

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț acționează permanent pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, fiind dispuse măsuri ferme față de cei care încalcă prevederile legale.

La data de 7 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat de 62 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 15, în localitatea Pângărați.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 7 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din Icușești, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Bălușești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, cel în cauză a fost condus la spital, unde în prezența personalului medical a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate