Neamț: un șofer a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a oprit în șanț

0

La data de 2 august a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din localitatea Răucești.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 41 de ani, din Timișești, conducea un autoturism pe Drumul Comunal 7, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a intrat într-un șanț.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

De asemenea, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Astăzi, cel în cauză urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate