Neamț: Proiectil descoperit de o femeie în timp ce săpa pentru apă

0

Miercuri, 09.05.2018, la ora 08:04, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în comuna Stănița, satul Ghidion a fost descoperită muniție neexplodată.
La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică, formată dintr-un ofițer și doi subofițeri, cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat un proiectil perforant trasor cal. 47 mm provenit din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Muniția a fost descoperită de o femeie, în vârstă de 49 de ani, în timp ce efectua lucrări de săpături în vederea branșării locuinței la rețeau de alimentare cu apă.

Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafaţă de 200 metri pătrați şi nu a mai descoperit alte elemente de muniţie.

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire:

a) să anunţe de urgenţă prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniţii neexplodate;

b) să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite;

c) să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice;

d) să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;

e) să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate;

f) să nu aprindă focul în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate;

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate