NEAMȚ: Pregătirea elevilor pentru examene, în contextul COVID-19, dificilă, dar nu imposibilă

0

În perioada 2-12 iunie, școlile și-au deschis porțile pentru elevii din anii terminali, în vederea pregătirii pentru examenele finale.

foto arhivă

Despre cum a decurs prima săptămână de pregătire a elevilor de clasa a VII-a și a XII-a, am discutat cu prof. Mihai Obreja, inspectorul școlar general al ISJ Neamț, care ne-a transmis următoarele: Au fost înregistrate câteva cazuri de copii cu temperaturi de peste 37 de grade Celsius. Au mers la medic și li s-a prescris tratament, cu posibilitatea de a reveni la pregătire.

De asemenea, inspectorul școlar general a menționat că există și câțiva elevi aflați în izolare, în mediul rural, în familiile acestora fiind persoane confirmate cu COVID-19.

Copiii se află în acest moment în izolare, iar examenele le vor susține în urma unui acord special, cu îndeplinirea unor condiții mai stricte decât cele stabilite deja.

Sunt trei copii care au intrat în izolare, iar deocamdată le urmărim situația pentru a vedea cum vom proceda în 15 iunie, când începe Evaluarea Națională”, a precizat prof. Mihai Obreja.

Cu privire la examenele naționale, inspectorul școlar general Mihai Obreja a declarat că totul este pregătit.

Vom primi marți sau miercuri, a doua tranșă de măști. Cele mai multe școli sunt asigurate cu măști pentru toată perioada examenelor. Măștile vor ajunge inclusiv în centrele zonale de evaluare, pentru profesorii care se vor ocupa de corectarea tezelor și pentru cei care transportă tezele. Avem totul pregătit, conform normativelor în vigoare, hârtia tipizată pentru examene, comisiile de evaluare transmise la Minister.”, a conchis prof. Mihai Obreja, inspectorul școlar general.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate