Neamț/Peste 30 de persoane cercetate pentru dare de mită, ca urmare a denunțurilor unor polițiști

0

Doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț – Serviciul Poliției Rutiere au sesizat, în trei rânduri de la începutul acestui an,  la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, dări de mită din partea unor persoane identificate conducând autovehicule, fără respectarea normelor legale.

Polițiștii au refuzat sume cuprinse între 100 și 5.000 de lei oferite cu titlu de mită de conducători auto, pentru a nu lua măsurile legale în cazul constatării unor contravenții și infracțiuni.

În toate cele 3 situații au fost întocmite dosare penale în care ofițerii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Neamț au efectuat cercetări, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț au emis rechizitorii de trimitere în judecată pentru dare de mită.

Un alt caz face referire tot la denunțurile unor agenți de poliție din cadrul I.P.J. Neamţ – Serviciul Rutier – B.D.N.E. Bicaz, care au refuzat să se lase mituiți în peste 30 de situații. Din cercetări au rezultat indicii rezonabile că, în perioada 27 aprilie -25 iunie 2018, 33 de persoane, fără calitate specială, au promis, oferit sau dat sume de bani sau foloase materiale celor doi agenţi de poliţie pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu îi sancţioneze contravenţional. Toate cele 33 de persoane sunt cercetate penal pentru dare de mită.

Doi agenți de poliție, trei denunțuri, trei persoane trimise în judecată

În primul caz este vorba despre P.C., persoană fără calitate specială care, la data de 31.05.2018, a oferit echipajului format din doi agenţi de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț – Serviciul Poliției Rutiere, suma de 100 lei, pentru a nu fi sancţionat contravenţional întrucât fusese depistat conducând un autoturism cu depăşirea limitei legale de viteză şi fără a purta centură de siguranţă. Cei doi polițiști au refuzat categoric mita și au denunțat fapta la D.G.A. – S.J.A. Neamţ, imediat fiind înregistrat dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ în care au fost efectuate cercetări pentru dare de mită.

O lună mai târziu, aceeași agenți de poliție au formulat la D.G.A. – S.J.A. Neamţ un nou denunţ referitor la o altă persoană care le-a oferit mită pentru a-și încălca atribuțiile legale. În denunț, cei doi polițiști au sesizat faptul că, la data de 01.06.2018, M.I. le-a oferit suma de 200 lei, pentru a-i aplica sancţiuni contravenţionale mai uşoare decît cele legale, după ce fusese identificat conducând un autoturism cu depăşirea limitei legale de viteză.

Totodată, în luna septembrie a.c., echipajul format din cei doi agenți de poliție a denunțat la D.G.A. o nouă dare de mită, de astă dată în sumă de 5.000 de lei. În fapt, în ziua de 13 septembrie a.c., cei doi agenți de poliție au fost sesizați de ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Oraşului Tîrgu Neamţ cu privire la producerea unui accident rutier, pe un drum comunal de pe raza comunei Răuceşti, jud. Neamţ, soldat cu vătămarea unei persoane. Autorul accidentului, o persoană fără calitate specială, a oferit organelor de poliţie suma de 5.000 de lei, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi a nu-i întocmi dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. La data de 15.09.2018, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, autorul accidentului  s-a deplasat în imobilul în care locuieşte unul dintre cei doi polițiști şi i-a promis o sumă de bani necuantificată, în acelaşi scop.

Ca urmare a denunțului formulat și a cercetărilor efectuate de ofițerii D.G.A. – S.J.A. Neamț, procurorul a dispus reținerea celui în cauză, apoi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.

 

Două denunțuri, 33 de persoane cercetate pentru 33 infracțiuni de dare de mită

Un număr de 33 de persoane sunt cercetate penal cu privire la săvârșirea a 33 infracțiuni de dare de mită într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, după denunțurile unui agent de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamţ – Serviciul Rutier – B.D.N.E. Bicaz. Procurorul de caz a dispus extinderea urmăririi penale ”in rem” și efectuarea în continuare a urmăririi penale de către ofițerii de poliție judiciară ai D.G.A. – S.J.A. Neamț, structură unde, la data de 05.03.2018, a fost înregistrat denunțul polițistului. Acesta a sesizat faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 12 C, pe raza localităţii Neagra, comuna Taşca, jud. Neamţ, împreună cu colegul său de echipă, a oprit un microbuz de transport persoane care depăşise viteza maximă admisă în localitate, iar în timp ce lua măsuri de sancţionare contravenţională a conducătorului auto pentru depăşirea vitezei legale şi neinformarea pasagerilor cu privire la utilizarea centurii de siguranţă, acesta a promis, în mod repetat, diverse sume de bani pentru a-l determina pe polițist să nu dispună măsurile ce se impun, iar în cele din urmă i-a oferit suma de 150 de lei. În cauză a fost înregistrat dosar penal.

Ulterior, la data de 21.05.2018, același agent de poliție a sesizat D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, cu privire la faptul că, în ziua de 15.05.2018, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu împreună cu același coleg, pe același sector de drum, un alt conducător auto depistat pentru depăşirea vitezei maxime admise în localitate, a început să îi promită sume de bani, iar în cele din urmă le-a oferit suma de 100 de lei pentru a nu dispune sancţionarea sa contravenţională.

În cauză au fost dispuse cercetări, astfel încât din datele şi probele obținute, au rezultat indicii rezonabile că, în perioada 27 aprilie – 25 iunie a.c., 33 de persoane (fără calitate specială) au promis, oferit sau dat sume de bani sau foloase materiale celor doi agenţi de poliţie pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu îi sancţioneze contravenţional. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

comunicat Direcția Generală Anticorupție- SJA Neamț

 


Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate