NEAMȚ: Percheziții, confiscări și 7 persoane reținute

0

La data de 08.10.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamț împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț au efectuat un număr de 11 percheziţii domiciliare, dintre care 10 în județul Neamț și una în județul Harghita, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, pe raza municipiul Piatra-Neamț a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membrii au acționat, în mod coordonat, în ceea ce privește achiziționarea unor cantități importante de țigarete provenind din contrabandă, pe care le-au depozitat și comercializat către diverși cumpărători, în principal pe raza judeţului Neamț.

Ca mod de operare s-a reţinut faptul că membrii grupării infracționale își desfășurau activitatea pe două paliere, respectiv cel privind achiziționarea țigaretelor de contrabandă, urmată de vânzarea „en-gross” către clienți de încredere, în baza unor relații anterioare sau pe care membrii grupului le-au dezvoltat pe măsură ce a devenit notoriu că aceștia comercializează astfel de bunuri, precum și un palier privind vânzarea directă către public în zona Pieței Centrale din municipiul Piatra Neamț, respectiv în Piața Sf. Haralambie și în Piața 8 Martie.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 62.000 de țigarete, 7 litri de alcool și 5 grame de substanță vegetală verde-olive, cu aspect de cannabis, 31 de telefoane mobile, sumele de 11.000 lei, 2.300 euro și 80 de lire, 2 laptopuri, un grinder, un pistol tip airsoft și mai multe înscrisuri.

La data de 08.10.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore față de 7 inculpați, cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Sursa: DIICOT

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate