NEAMȚ: O întreagă organizație județeană trece la PSD

0
  • ALDE Neamț a fost asimilată de PSD. PNL pierde un posibil aliat din zona liberală

Membrii organizației ALDE Neamț, în frunte cu președintele Ion Asaftei, se alătură oficial Partidului Social Democrat (PSD Neamț) și susțin candidatura lui Daniel Vasilică Harpa la funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț și a tuturor primarilor social-democrați din județ.

Potrivit protocolului semnat miercuri, 20 martie 2024, ALDE Neamț vine spre PSD Neamț cu peste 2000 de membri. Parte dintre ei – aleși locali și președinți de organizații locale – au semnat deja adeziunea la PSD Neamț, urmând ca toți ceilalți să o facă în următoarea perioadă.

Totodată, Ion Asaftei – președintele ALDE Neamț – devine vicepreședinte PSD Neamț, iar la următoarele alegeri locale va fi pe lista de consilieri județeni ai PSD Neamț, ca și colegul Viorel Bălțătescu.

Precizăm că ALDE Neamț a contribuit  la asigurarea majorității în Consiliul Județean Neamț și în 20 de Consilii Locale.

Organizațiile locale ALDE, structurate în județ, devin parte a organizațiilor PSD. Aleșii locali din partea ALDE Neamț la alegerile din 2020 își păstrează funcțiile, dar devin vicepreședinți/consilieri județeni/locali PSD.

Le urăm bun venit noilor colegi în echipa social-democrată din județul Neamț!

se transmite într-un comunicat de presă al PSD Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate