NEAMȚ: O inimioară cât jumătate de pumn iar între două bătăi, o durere de nedescris: la doar 6 luni, Tudor are nevoie de un transplant [APEL UMANITAR… ÎN LACRIMI]

4
Tudor – 6 luni…

Au trecut cel puțin 45 de minute – timp în care am șters, am scris și am șters din nou – în mare parte pentru că nicio manieră de exprimare nu v-ar putea transmite vouă, cititorilor, agonia celor doi părinți care luptă în aceste momente pentru viața puiului lor. Cum aș putea să am aroganța de a vă spune că știu prin ce trec acești oameni? Nu știu și recunosc, nici nu mi-aș dori să aflu vreodată…e inuman de dureros.

Micuțul Tudor, originar din Cândești, județul Neamț a fost diagnosticat la doar 6 luni cu Sindromul Crigler-Najjar, o afecțiune extrem de rară a metabolismului bilirubinei (n.red: un pigment biliar, de culoare galbenă, derivat al pirolului, care se formează datorită degradării hemoglobinei) care din nefericire evoluează dramatic, conducând la numeroase leziuni cerebrale.

În acest stadiu al bolii, după o serie de analize amănunțite, medicii au decis că singura șansă o constituie un transplant hepatic care ar urma să fie efectuat în Italia. Lăsând la o parte intervenția în sine care este una extrem de invazivă și comportă numeroase riscuri, costurile sunt de neimaginat pentru posibilitățile financiare ale familiei – vorbim aici de o sumă estimativă de 25.000 Euro. Da, viața unui copil depinde în acest moment de această sumă…aș avea multe de spus – și de scris – despre straiele urâte pe care le îmbracă deseori nedreptatea însă opiniile mele nu-și au locul aici.

Cazul a fost preluat de Monica Sofron, reprezentanta Asociației Umanitare „Codrin” – un suflet nobil, o mamă care a experimentat durerea în cele mai crunte forme și care, așa cum știm cu toții de-acum, ar trece și prin foc pentru a putea ajuta un suflet:

Iubirea vindecă oamenii…..și pe cei ce o primesc ….dar și pe cei ce o dăruiesc! Deja se simte miros de sărbători…Vine în curând Moș Crăciun care îndeplinește dorințele copiilor … iar Tudorel nu vrea jucării…nu vrea dulciuri …vrea SĂ ÎI DĂM O ȘANSĂ SĂ TRĂIASCĂ! Haideți alături de noi să ajutăm o tânără mămică disperată ce a venit și ne-a cerut cu lacrimi în ochi ajutorul pentru copilașul ei, de doar 6 luni, ce suferă de o boală foarte grava CRIGLER- NAJJAR a cărui singura salvare e TRANSPLANTUL DE FICAT, care urmează a fi făcut în Italia, și pentru care au nevoie urgentă de 25.000 euro. Stă în puterea noastră, a tuturor, să fim părtași la O MINUNE DE CRĂCIUN !!!

Recunosc și îmi asum – nu cred în minuni de Crăciun însă vreau să cred că mai există bunătate, ajutor necondiționat, mobilizare și empatie pentru cei care nu au nici măcar o fărâmă din ceea ce noi luăm zi de zi de-a gata, ca și cum ni s-ar cuveni. Vreau să cred că oricine sau orice ar fi acolo sus va întinde o mână, prin oameni, și nu va permite ca această inimioară cât jumătate de pumn să se oprească înainte de a fi tresărit de bucurie, de emoție, de prea multă iubire. Vreau să cred…și atât.

Celor care consideră că pot contribui financiar pentru a-i salva viața lui Tudor le punem la dispoziție contul de donații:

ASOCIATIA UMANITARA CODRIN, CUI 15314206

Cont Umanitar ANTOCE TUDOR – RO06BTRLRONCRT00U022331B

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Fiodorov Nadejda spune

    Buna vreau si eu sa ajut doar ca nu stiu cum sa trimit

    1. Magda bisericescu spune

      Bună, număr pentru sms nu este?

  2. Raluca spune

    Buna seara! O sa fac si ru o domatie ptr aceasta inimioara. La ce spital ajungeti in Italia e Bambino Gesù Roma, poate mai luam legatura. Suntem un grup de prieteni si noi la randul nostru parinti si ne dam seama prin ce suferinta treceti, noi am mai ajutat copii romani veniti la tratamente la Bambino Gesù fiecare cu ce a putut. Multa sanatate si Doamne Ajuta!

    1. Petronela Draghiceanu spune

      Bună ziua vreau sa ajut si eu .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate