(NEAMȚ) O clipă de neatenție, plătită cu multă durere – Copilaș de 5 ani, transferat la Iași cu arsuri la nivelul feței

0

La data de 22 martie a.c., în jurul orei 16:00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați de către o femeie de 35 de ani, din Dochia, cu privire la faptul că fiul acesteia, în vârstă de 5 ani, prezintă arsuri.

„Din verificările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că în jurul orei 16:00, un minor de 5 ani, ar fi dat foc unui recipient în care s-ar fi aflat un amestec de combustibil, suferind arsuri la nivelul feței.

Minorul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

La momentul producerii evenimentului minorul s-ar fi aflat singur în curtea imobilului locuinței, mama acestuia fiind implicată în activități casnice.

În acest caz au fost informați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, pentru efectuarea de verificări conform competenței instituționale.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, a transmis sinsp. Ciofu Ramona.

Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții SAJ Neamț, copilașul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, pentru a primi îngrijiri medicale.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate