(NEAMȚ) Eveniment rutier soldat cu rănirea…gardului – De beat ce era, s-a fâstâcit și direcția

0

Imagine cu caracter ilustrativ

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț organizează permanent acțiuni pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, fiind dispuse măsuri ferme față de cei care încalcă prevederile legale.

La data de 3 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Gârcina, soldat doar cu pagube materiale.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 30 de ani, din Bodești, conducea un autoturism pe o stradă din satul Almaș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În cursul acestei zile, bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate