NEAMȚ: De la praznic, direct în comă: un bărbat a căzut de pe bicicletă în curtea bisericii. Elicopterul SMURD l-a transportat la Iași

0

Potrivit unui comunicat transmis astăzi de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, echipajele medicale au intervenit la data de 21 mai în Vînători-Neamț pentru a acorda primul ajutor unui bărbat în vârstă de 60 de ani.

Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral după ce a căzut de pe bicicletă, fiind preluat de un echipaj medical în comă de gr. III-IV şi transportat la CPU a Spitalului Orăşenesc Tg. Neamţ.

Ulterior acesta a fost transportat pe stadion în vederea transferului interclinic cu elicopterul la Spitalul din Iași.

Potrivit surselor, bărbatul tocmai ieșise de la un praznic iar nefericitul eveniment (cel mai probabil pe fondul consumului de alcool) s-a produs chiar în curtea Bisericii.

Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul SAJ:

21.05.2022, ora 14:47, Vânători – Neamţ,  pacient sex masculin, 60 ani, diagnostic: TCC deschis prin cădere de pe bicicletă, otoragie bilaterală, comă gr. III-IV; pacientul a fost preluat de un echipaj cu asistent medical şi transportat la CPU a Sp. Orăşenesc Tg. Neamţ; din CPU Tg. Neamţ pacientul  a fost preluat de un echipaj cu medic şi transportat pe stadion în vederea efectuării transferului interclinic cu elicopterul la Iaşi.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate