NEAMȚ: Cu permisul suspendat, a accidentat o tânără dar nu a oprit. A părăsit locul evenimentului

0

La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 14.00,  polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Gârcina.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Gârcina, se deplasa  pe strada Episcop Melchisedec Ștefănescu, ar fi surprins și accidentat, o tânără de 25 de ani, din Podoleni, care se deplasa în calitate de pieton, pe marginea părții carosabile.

După producerea accidentului rutier, conducătorul auto implicat în producerea evenimentului rutier și-ar fi continuat deplasarea, fiind identificat de polițiști la scurt timp după producerea accidentului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză,  polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Sursa: IPJ Neamț

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate