NEAMȚ: „Bonnie&Clyde” de Săvinești, divergențe rezolvate cu „parul”

0
Foto caracter ilustrativ

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au identificat și reținut pentru 24 de ore o femeie și un bărbat din localitatea Mărgineni, bănuiți de comiterea infracțiunii de violență în familie.

La data de 9 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la faptul că doi bărbați au fost victimele unei agresiuni fizice.

Investigațiile au relevat faptul că, în timp ce o femeie de 45 de ani, împreună cu concubinul acesteia de 40 de ani, ambii din localitatea Mărgineni, se aflau în incinta domiciliului, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență, folosindu-se de un obiect din lemn, față de frații săi de 40, respectiv 41 de ani, din aceeași localitate. 

Polițiștii au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie.

Faţă de cei doi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamţ.

Astăzi, cei în cauză urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate