[UPDATE] Accident rutier cu trei victime – Șoferului i s-a făcut rău la volan [FOTO]

0
Foto: Radar Roman Oficial (C.E.P)

Un accident rutier a avut loc acum aproximativ 1 ora în satul Traian, Comuna Săbăoani. Din primele informații, două autoturisme au fost implicate. Pentru moment nu se cunosc mai multe informații.

Vom reveni cu un update în scurt timp. Știre în curs de actualizare.

UPDATE (IPJ Neamț)

La data de 6 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Traian, soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 66 de ani, din Bacău, se deplasa cu un autoturism pe DN 2 – E 85, în localitatea Traian, având direcția de mers către Roman, pe fondul unor cauze medicale ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare intrând în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, din Săbăoani, care se deplasa regulamentar, din sens opus.

În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unei femei, de 40 de ani, din Săbăoani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani. Cele trei persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambele autoturisme se deplasau în limitele legale întrucât pe respectivul sector de drum acționau polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Roman, cu aparatul radar.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate