Mugurel Burdulea, coordonator AUR Neamț, critică decizia PNL de a susține Guvernul Niculescu: „PSD = PNL. Aceeași politică, aceeași direcție!” - Ziar Piatra-Neamt

Mugurel Burdulea, coordonator AUR Neamț, critică decizia PNL de a susține Guvernul Niculescu: „PSD = PNL. Aceeași politică, aceeași direcție!”

Mugurel Burdulea, coordonatorul AUR Neamț, critică dur decizia Partidului Național Liberal de a susține învestirea Guvernului Luca Niculescu, în condițiile în care noul Executiv ar urma să aibă 11 miniștri PSD. Reprezentantul AUR consideră că poziția liberalilor demonstrează lipsa unor diferențe reale între cele două formațiuni politice.

„Decizia Biroului Politic Național al PNL de a vota Guvernul Luca Niculescu demonstrează, încă o dată, că între PSD și PNL nu mai există nicio diferență reală. Vorbim despre un guvern cu 11 miniștri PSD, în timp ce ceilalți sunt susținuți din spate de administrația prezidențială, fiind prezentați drept tehnocrați”, afirmă Mugurel Burdulea.

Acesta acuză PNL de inconsecvență politică, amintind că liberalii nu au susținut propriul guvern condus de Adrian Veștea, dar au decis acum să voteze un Executiv în care PSD deține majoritatea portofoliilor.

„Paradoxul este uriaș: PNL nu și-a votat propriul guvern Veștea, din care făceau parte miniștri PNL, dar votează acum, cu ambele mâini, un guvern dominat de PSD, după care declară că intră în opoziție. Cum vine asta? Ești în opoziție, dar votezi guvernul pe care pretinzi că îl vei combate?”, întreabă retoric liderul AUR Neamț.

În declarația sa, Burdulea îi acuză pe social-democrați și liberali de compromisuri politice și de dublu discurs, susținând că ambele partide trebuie să își asume responsabilitatea pentru deciziile luate.

„Ani la rând, PSD și PNL i-au acuzat pe alții de blaturi și înțelegeri pe sub masă. Au arătat cu degetul spre AUR și George Simion încercând să-i convingă pe români că AUR ar fi aripa PSD. Astăzi, realitatea îi contrazice chiar pe ei. (…) Românii merită adevăr, respect și responsabilitate, nu teatru politic și dublu limbaj!”, transmite coordonatorul AUR Neamț.

Declarațiile vin după ce, pe 17 octombrie, conducerea PNL a decis să acorde un vot favorabil învestirii Guvernului Niculescu, fără a participa la guvernare. Președintele PNL, Ilie Bolojan, a explicat că este vorba despre un vot de necesitate, condiționat și punctual, menit să pună capăt crizei politice. Votul de învestitură în Parlament este programat pentru 20 octombrie 2026.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate