Motociclist beat, victimă a unui accident
În ziua de 13 septembrie, în jurul orei 19.45, pe DC 252, în localitatea Grinţiesul Mare, din comuna Grinţies, judeţul Neamţ, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea unei persoane. În urma primelor cercetări efectuate, poliţistii au stabilit că în timp ce I. Gheorghiţă, de 53 de ani, din comuna Grinţies, conducea un moped, pe DC 252, a pierdut controlul asupra direcţiei si a căzut pe partea carosabilă. Conducătorul mopedului, care nu purta cască de protecţie, a suferit un traumatism craniano – facial acut deschis, fiind diagnosticat si cu stare de ebrietate. Cercetările sunt continuate de Serviciul Rutier Neamţ.
I.P.


