Mopedist grav accidentat in Păstrăveni
În ziua de 28 septembrie, în jurul orei 12.30, pe DJ 155 I, în localitatea Păstrăveni, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea gravă a unei persoane. În urma primelor cercetări efectuate, poliţistii au stabilit că în timp ce S. Victor, de 70 de ani, din comuna Păstrăveni, conducea un moped, pe DJ 155 I, s-a angajat în schimbarea direcţiei de mers către stânga, fără să se asigure corespunzător, moment în care a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus de P. Constantin, de 63 de ani, din Tg. Neamţ, care se afla în depăsirea mopedului. Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului. Cercetările sunt continuate de Poliţia orasului Tg. Neamţ.
I.P.



