Monumentele istorice din comuna Alexandru cel Bun: Bistrița, Bisericani și memoria eroilor

Mănăstirea Bistrița, biserica de la Bisericani și Monumentul Eroilor din satul Bistrița sunt principalele repere ale patrimoniului istoric din comuna Alexandru cel Bun. În jurul lor se întâlnesc istoria voievozilor Moldovei, viața mănăstirească și amintirea celor căzuți în Primul Război Mondial.

Potrivit Listei monumentelor istorice din 2015, comuna are zece poziții înscrise în inventar. Opt dintre ele privesc Mănăstirea Bistrița: ansamblul și șapte componente clasate individual. Celelalte două sunt biserica „Buna Vestire” de la Bisericani și Monumentul Eroilor din Bistrița. Această împărțire arată cât de mult din patrimoniul comunei se concentrează în incinta vechii ctitorii domnești.

Mănăstirea Bistrița își leagă începuturile de Alexandru cel Bun, care a ridicat aici, în 1402, o biserică din piatră pe locul unui schit mai vechi. Conceput ca necropolă voievodală, așezământul este atestat documentar la 7 ianuarie 1407. Ctitoria și prima mențiune scrisă reprezintă, așadar, două repere diferite. În lista oficială, ansamblul este datat în secolele XIV–XIX, o perioadă care cuprinde mai multe etape de construire și refacere.

Biserica mare pe care o vedem astăzi datează din 1554 și este ctitoria lui Alexandru Lăpușneanu. Lăcașul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este înscris separat în lista monumentelor. Între naos și pronaos se află încăperea destinată mormintelor, numită gropniță. Pisania și stema Moldovei de deasupra intrării sudice păstrează mărturia acestei etape din istoria mănăstirii.

O altă construcție cu o vechime precis cunoscută este turnul-clopotniță cu paraclisul „Sfântul Ioan cel Nou”, ridicat de Ștefan cel Mare în 1498. Inscripția construcției arată că lucrările au fost încheiate la 13 septembrie. Turnul are propria poziție în inventarul monumentelor, iar paraclisul său păstrează legătura dintre funcția practică a clopotniței și spațiul de rugăciune amenajat în interior.

Petru Rareș a lăsat la Bistrița turnul de intrare cu paraclisul „Sfântul Nicolae”, datat în 1546. Acesta face parte din lucrările de refacere întreprinse în anii 1541–1546. Tot de numele domnitorului este legată Casa Petru Rareș, înscrisă în lista oficială ca monument din secolul al XVI-lea. Fișa de pe monumenteneamt.ro descrie clădirea din colțul de nord-vest al incintei drept casa domnească mai veche, restaurată și înnoită de voievod.

Inventarul ansamblului este completat de ruinele caselor domnești din secolul al XV-lea, stăreția din secolul al XVIII-lea și zidul de incintă, datat tot în secolul al XVIII-lea. Fiecare are cod propriu de monument. Privite împreună, aceste construcții arată cum s-a dezvoltat așezământul în timp: cu locuințe, clădiri pentru conducerea mănăstirii și o incintă de piatră care proteja întregul ansamblu.

În satul Bisericani se află biserica „Buna Vestire” a fostei mănăstiri Bisericani, monument de arhitectură de interes național. Lista oficială o datează în 1512, însă istoria construcției cere o precizare. Catalogul monumenteneamt.ro semnalează neconcordanțe în pisania târzie care transmite această dată și amintește refacerea din 1786, precum și păstrarea unor părți mai vechi. Anul din inventar trebuie citit împreună cu aceste etape, nu ca o datare a întregii clădiri în forma sa actuală.

Tradiția locului leagă începuturile vieții monahale de Cuviosul Iosif și de călugării care se rugau pe rând, fără întrerupere. De această rânduială este legată și explicația numelui Bisericani. Tot tradiția păstrează povestea arătării Maicii Domnului într-un stejar, în momentul în care monahii se pregăteau să plece spre Athos. Relatarea aparține istoriei religioase și tradiției mănăstirii, fiind distinctă de datele de construcție consemnate în documente.

Patrimoniul comunei cuprinde și Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, ridicat în 1926 în satul Bistrița. Înscris cu codul LMI NT-IV-m-B-10758, acesta aparține categoriei monumentelor memoriale și funerare, de interes local. El păstrează în spațiul public amintirea celor căzuți în război și adaugă istoriei ctitoriilor domnești memoria comunității din secolul XX.