Modificări la nivelul acordării finanțărilor nerambursabile
Unul dintre proiectele de hotărâre aduse în discuție în cadrul conferinței de presă de joi, desfășurate la sediul Primăriei Piatra-Neamț, a fost cel legat de acordarea de finanțări nerambursabile.
Despre finanțările nerambursabile acordate din bugetul local primarul Dragoș Chitic a venit cu o serie de precizări noi. Este vorba despre Proiectul 14, prin care se hotărăşte modificarea HCL nr. 61 din 14.02.2008 pentru aprobarea Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile din bugetul local al municipiului Piatra-Neamţ alocat pentru activităţi non profit de interes local şi a măsurilor sale de aplicare. În acest regulament, conform primarului Dragoș Chitic, este introdusă o mențiune prin care solicitanții care nu au respectat prevederile unui contract de finanțare nu vor mai avea dreptul de a participa la o nouă sesiune până la remedierea neconformităților pe care le-au avut în trecut.
„Ne dorim o comisie de evaluare și selecționare mai largă a solicitărilor depuse, vrem să implicăm mai mult Consiliul Local în luarea deciziilor, iar pentru asta am propus o comisie formată din 7 persoane față de 5, cum era până acum. Cele 7 persoane sunt consilieri locali, fiecare partid politic reprezentat în Consiliul Local va avea reprezentare în această comisie și va participa la evaluarea și selecționarea finanțărilor pe care ni le propunem.”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
De asemenea, o altă modificare adusă în atenție de primarul municipiului Piatra-Neamț a fost faptul că vor fi organizate 4 sesiuni trimestriale pentru depunerea și finanțarea proiectelor, fiecare dintre ele cu buget propriu alocat, în funcție de disponibilul de la momentul respectiv.
„Va fi un calendar făcut public, unde fiecare va ști când poate să depună un proiect de finanțare, când va fi discutat și aprobat în Consiliul Local.”, a mai menționat primarul Dragoș Chitic.
„Ne dorim să finanțăm activități benefice pentru oraș, ne dorim dă implicăm mai mult ONG-urile în activități care să sprijine ceea ce primăria își dorește să facă. Totodată, ne dorim să acoperim anumite zone de activitate unde chiar este nevoie de acțiuni care să fie realizate de ONG-uri de profil.”, a conchis primarul Dragoș Chitic.
Au scazut blaturile ?