Modele de adidași damă pe care trebuie să îi ai în garderobă în 2021

0

Pantofii sport sunt una dintre cele mai întâlnite perechi de încălțări. Creați prima oară pentru alergat și alte tipuri de sporturi și activități fizice, aceștia au devenit extrem de versatili, fiind parte din ținute de zi cu zi sau chiar întâlniți și pe covorul roșu.  Anul acesta sunt câteva trenduri în materie de adidași damă ce au acaparat piața, fiind un must-have al garderobei oricărei doamne sau domnișoare.

Retro

Stilul retro s-a reîntors de ceva timp și nu pare să părăsească prea curând ”scena”. Inspirați din modelele anilor 70, aceștia aduc o oarecare notă de elegant sau clasic oricărei ținute de altheisure. Pot fi purtați cu pulovere sau o cămașă simplă. Culorile acestor tipuri de adidași damă sunt, de obicei, neutre sau pale. Printre modelele specifice acestui stil se numără New balance 990v5, Reebok Club C 85, Nike Daybreak, New Balance 311, Maison Margiela Replica, Nike Waffle Racer Crater, însă puteți folosi aceste modele doar ca sursă de inspirație.

Adidași pentru sport potriviți pentru orice ținută

Scopul pantofilor sport este, în mod evident, de a fi utilizați atunci când facem sport. Însă, cum a devenit foarte important pentru noi să fim cât mai confortabili posibili în timpul activităților de zi cu zi, adidașii de fitness sau alergare s-au strecurat în ținutele casual. Nu trebuie să utilizați adidașii sport doar pentru sala de forță, ci puteți să îi purtați inclusiv în oraș. Printre modelele de adidași damă pentru care puteți opta se numără: Asics GEL-1090, Nike Air Max 270 Premium, Adidas x Human Made Tokio Solar, Nike Air VaporMax 2020. Multe din modelele de adidași pe care îi purtăm astăzi și sunt considerați caasual sunt, de fapt, inspirați din modele vechi ce obișnuiau să fie utilizate pentru diverse sporturi precum basketul sau tenisul de câmp.

Adidași colorblock

Ideea de colorblock presupune ca o piesă vestimentară sau o pereche de încălțări să fie realizată din bucăți de material în culori vibrante și contrastante. Acest tip de design oferă un impact foarte puternic câteodată și poate da senzația de energie și mișcare. De obicei, există cel puțin 3 culori utilizate pentru realizarea acestui tip de design. Printre modelele pentru care puteți opta se numără: Adidas Falcon, o pereche de adidași damă foarte confortabili dar și colorați; Reebook Aztrek Double Nu Pops, o pereche de adidași albi, dar cu accente colorate ce pot fi potriviți foarte bine cu pantaloni de trening pentru un vibe retro; New Balance X-90; Nike React Presto; Balenciaga Triple S, ce au fost foarte populari în utlimii ani; Champion 93 Eighteen SP Block; Puma Hedra Chaos, și nu numai. Vă puteți inspira din aceste modele de adidași damă, dar puteți investi în perechi ale căror design vă atrage mult mai mult. De asemenea, puteți alege adidași în culorile ce vă plac sau care se potrivesc mai bine cu hainele pe care le aveți deja în garderobă.

Teniși low sau high top

Tenișii nu sunt neapărat un trend, ci mai mult o piesă clasică care se potrivește tuturor ținutelor și care trece cu brio testul timpului. Aceștia continuă să fie extrem de populari și în 2021, fiind versatili, confortabili și ideali pentru un look casual și fără efort. Probabil cei mai bine cunoscuți teniși sunt cei ce aparțin firmei Converse. Ca și orice alt tip de patof sport, și aceștia au pornit ca pantofi pentru basket. În 1917, celebrii Converse All-Star au început să fie produși. În 1923, jucătorul de basket Charles H. ”Chuck” Taylor a devenit ambasador al companiei, 10 ani mai târziu, autograful său fiind adăugat pe logo-ul acestor teniși. Printre modelele pentru care puteți opta, în diverse culori, se numără: Converse Chuck Taylor Low Top, Converse Chuck Taylor Lift All Star High Top, Vans Classic, Vans Sk8 High Top. Aceste modele pot fi doar de inspirație, întrucât există foarte multe firme ce produc modele asemănătoare ce pot fi mult mai apreciate.

Adidașii ”fashion”

Design-ul pentru adidași damă a devenit din ce în ce mai experimental în ceea ce privește structura și culorile acestora. Pantofii sport cu talpă cu aspect masiv sunt la mare căutare, iar ideea a fost adoptată de foarte multe case de modă. De asemenea, design-urile de adidași damă ale caselor de modă bine cunoscute au devenit fashion statements și pot fi integrați destul de ușor în cam orice ținută. Printre aceste modele se numără: Gucci Tennis 1977, Gucci New Ace, celebrul model de adidași Alexander McQueen, Balenciaga Speed 3.0, Yves Saint Laurent Malibu, Dolce&Gabbana NS1, Givenchy Spectre, Chanel Velvet Calfskin&Mixed Fibers și nu numai.

Indiferent de modelul de adidași de damă pentru care optați, trebuie doar să vă asigurați că sunt confortabili și că se potrivesc stilului dumneavoastră. Oricare dintre modelele prezentate mai sus pot completa garderoba dumneavoastră sau pot reprezenta o sursă de inspirație pentru viitoare cumpărături.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate