Mobilizare de forțe în Neamț: un bărbat baricadat în podul unui imobil amenința cu incendierea (FOTO)

0

La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați de către mai mulți localnici, din Bărcănești, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din aceeași localitate, adresează amenințări cu privire la incendierea imobilului personal, cu ajutorul unei butelii de gaz.

Întrucât din interior se simţea miros puternic de substanţă inflamabilă, iar persoana în cauză se afla baricadată în podul imobilului, la faţa locului au fost alocate forțe de intervenție din cadrul IPJ Neamț, luptători din carul SAS Neamţ, împreună cu un negociator, din cadrul acestei structuri și pompieri din cadrul ISU Neamţ.

Echipajele de intervenție au procedat la delimitarea zonei de risc, evacuarea imediată a tuturor persoanelor din împrejurimi, iar cu sprijinul autorităţilor locale s-a procedat la debranşarea locuinţei de la reţeaua electrică.

Pompierii din cadru ISU Neamţ şi grupele SAS Neamţ, au procedat la efractarea acoperişului imobilului, pulverizarea cu jet puternic de apă, după care s-a procedat la imobilizarea persoanei în cauză. Ulterior, aceasta a fost internată într-o unitate medicală.

Fiind efectuată cercetarea la fata locului, în podul locuinței a fost identificată o butelie de gaz cu arzătorul cuplat la aceasta, un aragaz de campanie și mai multe bunuri ce puteau întreține un eventual incendiu.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă de distrugere, urmând ca la data de 12 decembrie a.c., să fie sesizată Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a internării involuntare conform prevederilor legale.

Sursa/Foto: IPJ Neamț

Comunicat ISU Neamț:

În data de 11.12.2022., în jurul orei 17:00, ISU Neamț a fost solicitat de IPJ Neamț pentru a interveni în localitatea Bărcănești din comuna Cândești, ca urmare a unei amenințări primite de la un bărbat cu privire la autoincendierea locuinței.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Roznov, SAJ Piatra Neamț și SVSU Cândești.
Un bărbat de 55 de ani după ce a stropit cu benzină podul locuinței a luat cu el o butelie și s-a baricadat în pod.
Pompierii au creat o cale de acces în podul locuinței pentru a ajunge la persoană. Acesta a fost imobilizat, in cele din urmă, de forțele de intervenție din cadrul IPJ.
Concomitent cu misiunea de creare a accesului in podul locuinței, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, prin crearea unei perdele de apă
, a transmis Lt. Irina Popa.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate