Mizerie maximă din partea PNL Neamț în favoarea mafiei din spitalul din Piatra-Neamț

5

Directorul spitalului din Piatra-Neamț a fost invitat la sediul PNL Neamț și omul de bună credință a mers acolo ca să discute și să consolideze o relație civilizată cu liberalii nemțeni. Din păcate, liberalii au făcut ulterior o postare absolut mizerabilă, atașând o poză cu directorul Munteanu în sediul PNL, acesta fiind și proaspăt membru la social democrați, inducând astfel ideea că domnul Munteanu ar fi venit la ei să se plângă de PSD și CJ Neamț.
Auzi la ei… Cu ce vor să îi pună cap în cap liberalii pe directorul spitalului cu președintele CJ Neamț. Că s-a plâns de PSD. Păi și eu mă plâng de PSD, la fel și alte milioane de români, dar cu toate bubele PSD-iștilor când vezi așa ceva din partea liberalilor…

Desigur că mizeria de postare în stilul golăniilor marca PDL a fost făcută de Andrei Carabelea.

Este incredibil cât de jos pot să coboare liberalii nemțeni și să pună în scenă astfel de mizerii ca să facă rău unui om cum este directorul spitalului care nu i-a deranjat cu nimic niciodată.

Faptul că liberalii de la Neamț au acceptat să facă această înscenare mizerabilă și să se compromită în asemenea hal ne face să suspectăm faptul că cineva de la PNL Neamț este în strânsă legătură cu oameni din mafia care funcționează în spitalul din Piatra-Neamț și speră ca prin astfel de mizerii să forțeze demiterea directorului spitalului pentru reinstalarea domniei mafiote la spital.

De la Carabelea chiar nu aveam nicio așteptare, el a fost copil de trupă politică la PDL, nici de la celălalt domn, dar de la domnul Cozmanciuc chiar nu ne așteptam să accepte să fie băgat în așa ceva.

Legat de această înscenare mizerabilă din care nu poate câștiga decât mafia care funcționează în spitalul din Piatra-Neamț, domnul manager Codruț Munteanu ne-a declarat:

Am fost invitat la sediul PNL Neamț și am acceptat, deoarece, în viziunea mea, voi aborda toate forțele politice care sunt în județul Neamț, pentru sprijinul și suportul bolnavilor și pacienților din Neamț.
Era de datoria mea, după ce am primit această funcție de vicepreședinte la organizația PSD Piatra-Neamț, să pot contacta și celelalte forțe politice pentru binele spitalului.
Relația cu președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, este una foarte bună, dovadă că am acceptat această funcție politică, de vicepreședinte la PSD. Acest lucru se vede și în bugetul alocat și în dotările pe care le-a primit acum Spitalul.
Că au fost unele disensiuni cu unii membri, astea sunt firești peste tot. Nu se poate ca toată lumea să fie de acord cu tine. Relația cu domnul Ionel Arsene este una perfectă, implicarea domniei sale fiind totală, iar constrângerile fiind din alte eșaloane, pe alte planuri etc.
În următorele zile voi contacta și celelate forțe politice pentru a discuta cu fiecare în parte, pentru sprijinul și suportul spitalului.
Poziția doctorului Munteanu pentru toți nemțenii este de profesionist și de tehnocrat, dar în principiu, când ai prezentat o adeziune de vicepreședinte la PSD, ești racordat practic și la celelalte forțe politice. Sprijinul oricărei forțe politice este bine-venit pentru nemțeni și pentru spitalul din Piatra-Neamț.

Completare art : 05.11.2019 – 10:30
A apărut în spațiul public o nouă declarație a domnului Munteanu, declarație care nu poate fi trecută cu vederea deoarece este în variantă video:

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. Flavius spune

    Iosub: „Păi și eu mă plâng de PSD, la fel și alte milioane de români,”

    Esti din alta lume :))))))) cum te plangi de ei daca ii lauzi toata ziua criticand doar opozitia PSD. Asa ceva?!

    Păi și eu mă plâng de PSD, la fel și alte milioane de români :)))))))))))))

    ADMIN: Ați uitat să întoarceți ceasul:) PSD nu mai e la guvernare de 9 luni de zile 🙂

  2. Radu spune

    Ce să vezi: managerul confirmă varianta lui Carabelea 🙂 într-o declarație dată unui coleg de-al tău din presă. Până la urmă cum e?

  3. dante spune

    Articol de doi bani…ce a facut Andrei Carabelea asa de grav? Intrebarea mea este de ce managerul spitalului din Piatra Neamt a trebuie sa se inroleze in partidul de guvernamant? putea sa ramana apolitic si era mult mai bine.Articolele scrise de matale lasa de dorit, zic sa te mai documentezi si sa vii cu ceva concret, nu laturi din astea.

  4. Întrebare spune

    Adică managerul de unitate a celei mai mari instituții a devenit vicepreședinte PSD neamț și voi vorbiți tot despre mafia altora? Dar la o incompatibilitate de funcție nu va gândiți?

  5. Stefan spune

    Daca dl. Munteanu dorea sa se intalneasca cu conducerea PNL o putea face la spital!Nici nu trebuia sa se intalneasca cu toata conducerea PNL, ci doar cu acele persoane care s-ar putea implica in activitatea spitalului, respectiv: parlamentari, consilieri judeteni, eventual conslieri locali din Piatra Neamt.In niciun caz nu aveau ce cauta la intalnire dl. Carabelea ori dl. Aluigheorghe.Asa ca, greseala este exclusiv a d-lui manager care , lipsit de experienta politica, a cazut in aceasta capcana…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate