Misterul „viermilor” din măștile de protecție, elucidat (VIDEO)

2

În ultimele zile, pe rețelele de socializare s-au viralizat o serie de filmulețe care ar sugera că în măștile de protecție, sub influența aburului, ar exista niște nanotehnologii sau niște viermi de culoare neagră care par să se miște.

Un astfel de experiment făcut de un român poate fi urmărit mai jos:

Văzând această filmare, fizicianul Cristian Presură a demontat ideea de nanotehnologii sau viermi printr-un alt experiment documentat pe canalul său de YouTube. Chiar dacă nu este de acord cu concluzia micului experiment de mai sus, Cristian Presură a apreciat curiozitatea și dorința de a experimenta, înainte de a crede orice citim sau vedem pe rețelele de socializare.

La finalul experimentului lui Cristian Presură aflăm că acele particule negre, aproape invizibile cu ochiul liber, sunt fibre textile care contaminează măștile în momentul în care noi le purtăm în buzunar sau pe față. Acele fibre le găsim și în hainele sau prosoapele noastre și nu sunt ceva ieșit din comun. De altfel, seamănă izbitor cu fibrele de poliester sau cu firele de păr. Ele devin mobile ca urmare a aburului sau curenților de aer.

Cristian Presură este un reputat cercetător român despre care puteți citi mai multe aici – click.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Valer spune

    Si in online,nu numai in proverbe…
    Un prost arunca cu piatra in balta si o suta de destepti se chinuie sa o scoata!

    1. Luci spune

      Din pacate acest fake news nu poate fi comparat cu bolovanul. Ideea a fost din start generatore de panica si a plecat din mai multe surse pe filiera „aur” si in cateva zile au avut sute de mii de vizualizari…. e mai usor sa crezi in paranormal decat in stiinta, in „sfanta” decat in irigatii, in latrinele tv decat medici specialisti…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate