Misiuni ale pompierilor nemțeni, perioada 9-11 noiembrie

0

Misiuni de stingere a incendiilor

Vineri, 09.11.2018, la ora 17:44, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la firida dispensarului din comuna Tarcău. La locul indicat, s-au deplasat două echipaje de pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, care au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.
În urma incendiului au ars: firida exterioară și 1 mp perete bârnă lemn.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,tablou distribuție cu defecțiuni”.

Vineri, 09.11.2018, la ora 18:49, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință din comuna Alexandru cel Bun, sat Vădurele. La locul indicat, s-au deplasat două echipaje de pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, care au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.
În urma incendiului au ars: 3 mp planșeu mansardă lemn și o grindă de 2 m liniari.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,burlan de fum, neprotejat termic de materiale combustibile”.

Sâmbătă, 10.11.2018, la ora 01:21, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință din comuna Cândești, sat Cândești. La locul indicat, s-au deplasat trei echipaje de pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, care au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.
În urma incendiului au ars: 25 mp acoperiș asterială lemn învelit cu azbociment.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,coș de fum deteriorat”.

Sâmbătă, 10.11.2018, la ora 05:47, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unei explozii la o locuință din municipiul Roman. La locul indicat, s-au deplasat trei echipaje de pompieri de la Detașamentul Roman cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și un autoturism de serviciu, care au constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu.

În garsoniera respectivă a fost descoperită o persoană de sex masculin de 41 de ani, conștientă, cu arsuri de gradul I, II și III pe 30% din suprafața corpului. Aceasta a fost transportată și predată la CPU Roman de către ambulanța SMURD.
În urma exploziei au fost afectate: ușa de acces, fereastra de la bucătărie și 2 uși interioare..

Cauza probabilă de producere a exploziei a fost ,,scăpări de gaze combustibile”.

Sâmbătă, 10.11.2018, la ora 18:28, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la fond forestier în comuna Țibucani, sat Țibucani. La locul indicat, s-au deplasat două echipaje de pompieri de la Detașamentul Târgu Neamț cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, SVSU Petricani cu o autospecială de stingere cu apă și angajați ai Ocolului Silvic Văratec, care au localizat și lichidat incendiul.
În urma incendiului au ars aproximativ 2 hectare litieră și vegetație uscată.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,foc deschis în spații deschise”.

Sâmbătă, 10.11.2018, la ora 21:13, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la un gater în comuna Tarcău, sat Brateș. La locul indicat, s-au deplasat trei echipaje de pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și SVSU Bicaz cu o autospecială de stingere, care au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.
În urma incendiului au ars: aproximativ 80 mp acoperiș hală, confecționat din lemn cu învelitoare tablă, 40 mp pereți din lemn, instalația electrică și un utilaj gater.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,conductor electric cu izolație deteriorată”.

 Misiuni de deblocare

Sâmbătă, 10.11.2018, la ora 21:16, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în municipiul Târgu Neamț, o persoană cu afecțiuni medicale este blocată în locuință, la etajul 1. La locul indicat de apelant, s-a deplasat un echipaj de pompieri militari de la Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. Militarii au pătrus în locuință pe ușa apartamentului, iar persoana a fost preluată de un echipaj SAJ.

Duminică, 11.11.2018, la ora 16:36, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în municipiul Piatra Neamț, o persoană cu afecțiuni medicale este blocată în locuință, la etajul 3. La locul indicat de apelant, s-a deplasat un echipaj de pompieri militari de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de descarcerare. Militarii au pătrus în locuință pe ușa apartamentului, iar persoana a fost preluată de un echipaj SAJ.

Misiune de descarcerare

Duminică, 11.11.2018, la ora 08:23, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în orașul Târgu Neamț pe DN 15 s-a produs un accident rutier cu 2 persoane încarcerate. La locul indicat de apelant, s-au deplasat un echipaj de pompieri militari de la Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț. Militarii au procedat la extragerea celor două victime din mașina răsturnată în șanț. În autoturism erau în total trei persoane care au fost preluate de către echipajele de ambulanță și transportate la CPU Târgu Neamț.

Misiune degajare persoană

Duminică, 11.11.2018, la ora 10:18, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în localitatea Valea Arini, comuna Bălțătești, o persoană de sex masculin de 50 de ani a căzut într-un bazin cu apă. La locul indicat de apelant, s-a deplasat un echipaj de pompieri militari de la Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. Militarii au scos victima din bazin, dar din păcate aceasta era decedată.

  • Articol documentat cu sprijinul ISU Neamț

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate