MIRCEA TITUS ROMANESCU – „Atelier 2019”, expoziție la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ

0

Miercuri, 18 septembrie, de la ora 16.30, Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ găzduieşte vernisajul expoziţiei “Atelier 2019”, aparţinând artistului plastic Mircea Titus Romanescu.

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția pictură și al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici (UNESCO), Mircea Titus Romanescu s-a născut la 16 august 1950, la Piatra-Neamț și a urmat, între anii 1969-1974, Institutul  Politehnic București. În perioada 2004-2006, pasiunea pentru artă îl determină să urmeaze cursurile Facultății de Arte din Timișoara, unde a obținut un master  în „Management și impresariat în arte vizuale“.

Biografia artistică a lui Mircea Titus Romanescu include numeroase participări la expoziții naționale și internaționale. În anul 2002 – 2003, expoziția personală „Lumină și culoare”, organizată de Institutul Cultural Român este itinerată în Austria și Cehia, iar între 1994 și 2007 deschide expoziții personale în Olanda, Austria, Cehia, Italia, Germania. În 2012 este invitat să expună la Daliko Gallery în Krems, Austria. Participă cu expoziții de grup la Bienala Internațională de Artă Contemporană, Florența, 2009, și la Salonul Internațional de artă „Le Monde de la Culture et Arts”, Cannes, 2012.

Lucrările sale se află în muzee și colecții de artă din România, Cehia, Italia, Franţa, Tunisia, Emiratele Arabe Unite.

Expoziția va rămâne deschisă publicului nemțean până pe data de 18 octombrie 2019.

  • Informații furnizate de Silvia Trăistariu, muzeograf la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate