Minune politică la Neamț
Incredibil, dar adevărat. Pentru prima oară în istoria politicii din România, pe ușile unor politicieni, vicepreședinți de la Consiliul Județean Neamț au apărut plăcuțe pe care scrie ”PLĂTIT DIN BANII DUMNEAVOASTRĂ”.
Nu am crezut că voi apuca în timpul vieții mele să văd așa ceva scris pe ușa unui politician, mai ales de la PSD.
Nu știu ce opinii politice are fiecare dintre dumneavoastră, dar cu certitudine știu opinia generală a românilor scârbiți de toată clasa politică. Din punctul meu de vedere, oamenii nu așteptau un guvern tehnocrat sau nu știu ce masuri populiste, ci asta vroiau sa vadă… în primul rând o schimbare a mentalității și o reducere a nivelului de aroganță.
Dintre cei doi vicepreședinți de la Consiliul Județean Neamț care aveau minunăția de inscripție pe ușă nu am reușit să contactăm decât pe unul, doamna Emilia Arcan, care a declarat că decizia de a pune acea inscripție a fost luată din cauza faptului că aproape toți oamenii simpli care veneau în audiențe cu diverse probleme veneau, cum spune vorba românească, ”cu căciula în mână” iar această atitudine nu este cea corecta în fața unui politician care este ales de acel om și este plătit din banii acelui om pentru a-i rezolva problemele.
Nu știm dacă declarația doamnei vicepreședintă PSD este o atitudine personală sau o acțiune de imagine a partidului, dar orice ar fi e bine că se întâmplă. În sfârșit oamenii care vor ajunge la ușile unora dintre cei care conduc un județ vor intra cu fruntea sus și vor ști că au în fața lor un om plătit din banii lor și nu vreun trimis al lui Dumnezeu pe pământ.
Sperăm ca această inițiativă să devină virală și toți politicienii, indiferent de partidul din care sunt, și de ce nu, și funcționarii publici să își scrie pe ușă că sunt plătiți din banii cetățenilor ca omul să nu mai intre umil, cu capul jos, de parcă ar merge la ”stăpân”.
Bravo celor doi vicepreședinți de Consiliu Județean Neamț și sperăm ca în curând să ni se dea ocazia să lăudam astfel de inițiative la toți ceilalți politicieni, indiferent de partidele din care fac parte.
Iosub Robert




Datorita acestui gest de o inalta tinuta civica ce denota un caracter deosebit s-a modificat in vreun fel atitudinea vis a vis de problemele cetatenilor si disponibilitatea pentru rezolvarea acestora ?
Ma indoiesc si cred ca astfel de gesturi fara a fi dublate de o schimbare de atitudine sunt un soi de bascalie la adresa cetatenilor care s-ar putea interpreta cam asa : ” Fraierilor , sunt platit din banii dumneavoastra si nu va asteptati la ceva bun din asta iar ceilalti functionari din banii altora , carora le si rezolva de fapt interesele !”Politica oamenilor de bine inca mai bintuie in PSD !
Femeia asta s-a facut pres si in fata lui Tarata numai ca sa ramana pe post. Il lauda public pe Pinalti ca sa ramana pe post. A pus la cale toate aranjamentele posibile ca sa ramana pe scaun. Atat si nimic mai mult. E o smechera fara egal care trebuie suflata urgent de la CJ
E smechera. crede ca ne duce de nas. A trait numai din sinecuri fara sa faca nimic pentru noi.Vin alegerile si se gudura pe langa cetateni cu astfel de fatarnicii.
Cu o floare nu se face primavara !”
Aveți grijă cetățeni, vin alegerile, să nu mai alegeți astfel de edili!
Sper sa intervina cat mai curand o schimbare majora in politica romaneasca. Acest exemplu ma face sa cred ca se va intampla cat mai curand !
Bravoo
Se stie asta…..si fara adnotari
oare,asa,scrie pe usa? ma indoiesc,,,ar fi prea frumos…ar fi…jos palaria…
FELICITARI DOAMNA ARCAN !.– (Ar trebui ca si d-nul primar Ironim Andrici din Tamaseni Neamt tot PSD-ist, sa procedeze la fel, ba, mai mult de atat ar trebui sa respecte Legile si sa se lase de afaceri cu terenuri si de tot felul de abuzuri ca este o rusine ptr.partid).
Asa ar trebui sa scrie pe toate usile functionarilor publici !
Pentru ca e femeie inteleapta.Felicitari!
afara-i vopsit gardul,in curte…cam asa doar vorbe.
e o minune sa recunosti adevarul ?
Toata admiratia d-na Emilia Arcan! Din nefericire pentru noi platitorii, „cu o floare nu se face primavara”!!!
In sfarsit, o doamna corecta in politica romaneasca ! Sper sa nu fie doar reclama !
VA SUGEREZ SA SCRIETI ACELASI LUCRU SI PE CUPOANELE DE PENSII ALE GROHAITORILOR DIN PARLAMENT.
pensie speciala platita din banii dumneavoastra
tot femeile, bata-le vina, ca de unde sa vina onestitatea si corectitudinea in politica daca nu de la cele responsabile cu perpeturarea speciei umane…bravo d.na Arcan!!! Indiferent de la ce partid sunteti, felicitari!
PRAF IN OCHI .SI CU CE NE AJUTA PE NOI .
ar fi bine sa tina si cont de acest lucru
SI ????? CE DACA!!!!
Platiti de noi sa doarma……
PARCA AR FII SINGURII …
O ideie minunata .
Foarte frumos din partea doamnei de la PSD, nu cred ca pdl-isti ascunsi sub fusta pnl, vor apreia!
Imi place. Ia sa scrie si pe Parlament si pe Palatul Cotroceni formula asta, dar mult mai mare, sa se vada, sa le aduca aminte de cate ori intra si ies de acolo. Ca ei sunt platiti de noi, nu invers!!!
Nesimţire = Locul de naştere Parlamentul ( nu numai în România…)
Bravo, Doamnă!
Daca asta e si fondul, nu numai forma, e un inceput, altfel ar trebui s-o lasdam balta, sa nu amagim sufletele si-asa amarate /cele mai multe/ ale oamenilor …………….
asa sunt toti.
Pentru alegerile locale
Se schimbă optica politicienilor ?
Créd ca e o chestie de imagine ( o cosmetizare),vom vedeà daca schimbarea are loc cu Adevarat in mintile alesilor ! Nu ducem lipsa de Démagogi !
Nu cred in pancarte ! Sunt afisate ca se apropie alegerile .Demonstreaza in timpul mandatului ce faci ca de scris suntem satui!
Nu este o noutate…toti sunt platiti din banii nostrii ,inclusiv presedintele tarii.Important este ce fac ei pentru cei care ii platesc ,ca nu prea vad nimic.
Aproape as pune pariu ca e un truc pt a atrage simpatie…vin alegeri…si culmea e,ca …tine figura…cistig pariul?
Iata un om care recunoaste ca este in slujba alegatorilor, nu stapanul lor! Bravo!
Afara-i vopsit gardul,inauntru…leopardul! 🙂
Praf in ochi. Faptele conteaza ,ca stim si noi de unde le vin banii si inca ce bani…
Mai multa incredere in specia umana romaneasca nu ar strica. Optimismul ponderat este mobilizator. Punerea in aceiasi galeata e tuturor ne lipseste de speranta unui viitor mai bun. Adica daca toti suntem la fel si nu avem ce face nu mai ramane decat sa ne punem streangul de gat, daca mai avem un minim de demnitate. Resping cu tarie acest fatalism riscant. Dana Teo, merge doar daca fiecare admitem inainte de toate ca si noi suntem la fel, de 2 bani. Eu refuz sa intru in logica asta si altfel daca dvs va credeti mai buna decat restul, atunci imi pare doar ipocrizie.
No comment.
HAHAHAHAHAHA
Banii nostri doamna Arcan,ne intrebam si noi unde sunt?
Ne intrebam pentru ca acest oras/judet este praf si pulbere..o rusine si o mizerie nationala,fara infrastructura,plin de gunoaie incepind cu telegondola si drumul pina acolo si terminind cu toate parcarile de pe toate drumurile judetene/nationale.
Dna.Arcan,va recomand sa va duceti in Harghita sau Covasna ,stiti,aici linga noi,sa vedeti ce face un consiliu judetean/local/primaria si cum arata acele doua judete in comparatie cu rusinea si mizeria generalizata de pe Valea Muntelui pina la Lacul Rosu/judetul Neamt.
Ce sa facem doamna Arcan,omul sfinteste locul…ma indoiesc ca vreunul din cele doua judete au buget mai mare decit Neamt……si vedeti doamna Arcan,acolo arata ca in Austria iar la noi ca in …Somalia.
Concluzia:Unde sunt banii nostri doamna Arcan si de ce va platim?
Nu este mai bine sa aducem niste unguri din Harghita sau Covasna in locul dumneavoastra si a acestei administratii?
Ca ei pot.
ADMIN: In calitate de admin. și la ziarharghita.ro te anunt ca te inșeli … in Harghita inca au orase ca Gheorgheni sau Borsec care nu sunt racordate nici macar la gaz metan iar saracia e mult mai mare ca la Neamț ….
Daca au material lemnos
Ce le mai trebuie gaz metan asta costa bani nul poti fura
Poate fi un ÎNCEPUT !
Si cei care se intilnesc grupulete ca sa apuce puterea si nu asteapta alegerile ce fel de oameni sant ==plimbaretii de la un partid la altul ++++sa lasam romanul sa hotarasca nu galeata +papucii si pachetul cu resturi Ura isi arata din nou coltii
Daca ar fi fost constienta de acest lucru …ar fi trebuit sa plece (sa-si dea demisia) cam de multisor. E prea greu …am uitat ca e ..politician !!!!!
Consiliul Judeţean Neamţ este o instituţie unde persoana respectivă are vremelnic funcţia de vicepreşedinte. îNu credeţi că era cazul ca mărimea literelor să fie mai mare decât rândul doi şi trei sau cel puţin egale?! Acest lucru spune mult despre ceea ce cred persoanele respective
stiti dle cu siguranta acele vorbe ” cand tiganul……….!
Praf in ochi !
Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Platit cu cat din banii nostri?
Întrebarea mea este: când si-au dat seama de acest lucru? Sa fie trezirea data de alegerile care se apropie? Si, încă ceva: d-le Iacoban , foarte nefericita comparatia facuta intre banii distribuiți copiilor cu handicap si cei distribuiți culturii ( am vrut sa stiti că nu a trecut neobservată ) . Stiti foarte bine când s-a întâmplat!
Ce demonstrează cu asta????FAPTE TREBUIE …..REZOLVĂRI DE PROBLEME ALE CETĂȚENILOR…..trebuia scris pe usa:NU PRIMIM ATENȚII …..CADOURI…..
E bine ca avem intentii de normalitate.
nu stiu cum sa mai pacaleasca electoratul
Subscriu !