Minoră, victimă a unui accident în Tg. Neamt
În dimineaţa de 16 septembrie, în jurul orei 08.05, pe str. Stefan cel Mare, din Tg. Neamţ s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea unei persoane. În urma primelor cercetări efectuate, poliţistii au stabilit că în timp ce G. Eugenia, de 54 de ani, din Tg. Neamţ, conducea un autoturism, pe str. Stefan cel Mare, a surprins si accidentat grav o minoră, în vârstă de 17 ani, din Tg. Neamţ, care se angajase în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni, marcată si semnalizată corespunzător. Cercetările sunt continuate de Poliţia orasului Tg. Neamţ.
I.P.


