Ministrul Remus Pricopie a mulţumit lectorilor români pentru munca lor de „ambasadori” ai limbii, culturii şi civilizaţiei române

0

 

pricopie-remusMinistrul Educației Naţionale, Remus Pricopie, a participat luni, 19 august, la „Întrunirea anuală a lectorilor de limba română”, organizată de Institutul Limbii Române (ILR). La evenimentul desfăşurat la sediul MEN, au fost prezenţi 35 de lectori, care predau la universităţi din Europa, America şi Asia.

Ministrul Remus Pricopie a adresat mulţumiri tuturor celor prezenţi pentru munca de „ambasadori” ai limbii, culturii şi civilizaţiei române. Ministrul i-a asigurat pe lectori de tot sprijinul său şi al guvernului, reamintind declaraţia premierului Victor Ponta de susţinere pentru deschiderea a cât mai multor lectorate de limba română în lume.

În anul universitar 2012 – 2013, au funcţionat 43 de lectorate cu 45 de lectori, din 25 de ţări de pe 3 continente. Pentru anul universitar 2013-2014 s-au mai înfiinţat alte 3 lectorate – la Universitatea Tampere (Finlanda), la Universitatea Karaganda (Kazahstan) şi la Universitatea Salamanca (Spania).

Tot în anul universitar 2012 – 2013, ILR a implementat, în ţările membre ale UE, procesul de corelare a procedurilor de testare a cunoştinţelor de limba română cu Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi: predare, învăţare, evaluare. Conform raportului prezentat de Corina Chertes, director ILR, sesiunile de atestare a cunoştinţelor s-au desfăşurat la sediul ILR, în Bucureşti, la Universitatea SF. Kliment Ohridski din Sofia (Bulgaria), la Universitatea Alicante din Alicante (Spania) şi la Paris (Franţa), la sediul Institutului Cultural Român.

ILR, organism al MEN, implementează, în mai multe state europene, şi cursuri opţionale de limbă, cultură şi civilizaţie românească, pentru nivelul preuniversitar de învăţmânt public. Acestea au demarat încă din 2007, în Spania şi Italia, iar până în anul 2013 s-au extins în ţări precum Belgia şi Olanda. Numărul beneficiarilor proiectului este de aproximativ 10.000 de elevi, dintre care 2% îl reprezintă elevii de altă naţionalitate decât cea română.

Primul lectorat de limba română a fost înfiinţat în anul 1863, la Torino, iar în acelaşi an, la Budapesta, a luat naştere prima catedră de limba română în afara graniţelor României de la acea dată. Prima atestare referitoare la studiul limbii române în străinătate a avut loc, însă, mult mai devreme, în anul 1839, la Sankt Petersburg.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate