Ministrul Educației va lansa în 2016 un master didactic

0

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a anunţat că are în vedere lansarea, în anul școlar 2016-2017, a unui master didactic în mai multe universităţi, informează AGERPRES.a11i
„Avem în vedere ca în toamna aceasta să lansăm un master didactic în mai multe universităţi din România. Vom folosi fonduri europene pentru acest lucru şi pentru predictibilitate, pentru că sper ca programul să fie pe şapte ani. Este vorba de a pregăti intrările în sistem, dar cu siguranţă trebuie să avem mare grijă de oamenii care sunt în sistem, şi vă asigur că în proiectul acesta mare, resursele acestea vor fi major orientate şi spre cei care sunt în sistem şi pentru care doar puţin trebuie să adăugăm ca să fie stimulaţi şi să îşi arate performanţa”, a declarat Adrian Curaj, la postul tv Digi 24.
El a adăugat că resursele pentru organizarea cursurilor vor fi asigurate din fonduri europene.
Vor fi 1.000 de granturi pentru 1.000 de şcoli, astfel încît eu mă aştept ca undeva între 5 şi 10.000 de profesori să fie stimulaţi să inoveze în modul în care livrează curriculum”, a punctat Adrian Curaj.
Ministrul Educației a precizat că vor exista granturi, iar profesorii implicați in proiecte pot fi plătiți suplimentar din fonduri europene.
„Ar fi nepotrivit şi ca urmare a mandatului scurt pe care îl am să spun de o creştere a salariilor, dar am spus că vor fi granturi şi profesorii vor fi implicaţi în proiecte, astfel încît predictibil, pe doi sau trei ani, în funcţie de activitatea care o desfăşoară cu elevii şi legat de activitatea de bază, să fie plătiţi suplimentar din fonduri europene”, a mai adăugat ministrul Educației.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate