Miniştrii Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu participă la Forumul moldo-român „Promovarea participării comune la programele europene în domeniul ştiinţei şi educaţiei” (Chişinău)

0

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, participă la Forumul moldo-român „Promovarea participării comune la programele europene în domeniul ştiinţei şi educaţiei”, care se desfăşoară astăzi, 21 februarie, la Chişinău, în prezenţa premierilor celor două state, Victor Ponta şi Iurie Leancă. În cadrul acestui eveniment, Comisarul European pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn a transmis un mesaj video adresat participanţilor.

Forumul moldo-român are drept scop întărirea capacităţilor comune de accesare a fondurilor europene din domeniul cercetare-dezvoltare, în contextul primelor apeluri Orizont 2020, care oferă oportunităţi extinse pentru avansarea colaborării tehnico-ştiinţifice bilaterale la un nivel net superior.

Dintre obiectivele fixate menţionăm reliefarea stadiului actual al cooperării moldo-române în domeniul ştiinţei și educaţiei, evidenţierea bunelor practici şi a progreselor înregistrate, identificarea oportunităţilor pentru consolidarea colaborării în domeniul formării capitalului uman în condiţiile unei societăţi bazate pe cunoaştere, dar şi agrearea expertizei româneşti ce urmează a fi cooptată pentru integrarea Republicii Moldova în spaţiul european de cercetare.

La acest important eveniment, organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, cu Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Academia Română, participă directori ai instituţiilor de cercetare din România şi Republica Moldova, rectori ai instituţiilor superioare de învăţământ din ambele ţări, reprezentanţi ai legislativului şi membri ai guvernului.

Cu acest prilej, miniştrii educaţiei din cele două ţări vor semna Programul guvernamental de cooperare şi asistenţă între Ministerul Educaţiei Republicii Moldova şi Ministerul Educaţiei Naţionale din România.

Documentul statuează cadrul bilateral pentru acordarea de burse (partea română va aloca, anual, un număr de 2150 de locuri cu şi fără bursă în învăţământul preuniversitar şi superior), organizarea unor stagii de formare pentru cadrele didactice, susţinerea mobilităţilor studenţeşti, promovarea colaborării directe între instituţiile de învăţământ superior, şcolile şi inspectoratele şcolare din cele două state, schimb de locuri în tabere şcolare etc.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate