Ministerul de Interne spune că la Agapia nu trebuie să fie încă alegeri

1

Ministerul-de-Interne-spune-că-la-Agapia-nu-trebuie-să-fie-încă-alegeriCu urmare a articolelor apărute în mass media cu privire la neintroducerea comunei Agapia, din județul Neamț, în lista unităților administrativ teritoriale unde se vor organiza alegeri locale parțiale din 11 iunie 2017, Ministerul Afacerilor Interne face următoarea precizare:

Pentru stabilirea unităților administrativ teritoriale unde vor fi organizate alegeri locale parțiale s-au avut în vedere acele localități unde situația juridică actuală este clară și fără echivoc, după caz, prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești rămase definitive.

În cazul primăriei Agapia, din județul Neamț, așa cum reiese din informarea Instituției Prefectului, Ordinul Prefectului nr. 70 din 1.03.2017, prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului primarului comunei Agapia, a fost atacat în contencios administrativ, solicitându-se suspendarea, respectiv, anularea Ordinului Prefectului.

Cum în cazul dosarului privind cererea de anulare a Ordinului Prefectului, instanța nu s-a pronunțat încă, această localitate nu a putut fi inclusă în lista acelora unde se vor organiza alegeri locale parțiale.

După finalizarea dosarului de contencios administrativ, în funcție de soluția definitivă, se va avea în vedere necesitatea organizării unor alegeri locale parțiale în respectiva localitate, alături și de altele, aflate în situații similare, în care urmează să fie pronunțate soluții definitive ale instanțelor de judecată.

Precizăm că în conformitate cu prevederile Legii 393/2004, privind statutul aleșilor locali, în toate cazurile (condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, incompatibilitate, pierderea drepturilor electorale, punerea sub interdicție judecătorească, etc.) încetarea înainte de termen a mandatului primarului se constată doar prin ordin al prefectului.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. un cunoscator spune

    ICCJ s-a pronuntat prin hotatare definitiva. Neculai Nastase a fost declarat in conflict de interese. Se asteapta doar comunicarea hotararii. La Agapia vor fi pana la urma alegeri anticipate ca si ls Bargaoani unde Petrica Schiopu face si el obiectul hotararii definitive a Curtii Supreme.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate