”Minciuna grosolană”, ”Controale abuzive” – Acuzații grave la adresa prefectului pe tema dezinfectării drumurilor județene

2

Conducerea Drupo Neamț demontează punct cu punct acuzațiile prefectului de Neamț care a afirmat că străzile din județ ”au fost dezinfectate cu materiale care nu au nici un efect”.

Dacă este sau nu o altă acțiune agresivă de imagine sau intimidare a prefectului cum au mai fost și altele care s-au dovedit a fi neadevărate, rămâne de văzut. Probabil o instanță de judecată se va pronunța asupra acestui caz.

Ce remarcăm noi este faptul că la această operațiune de control a participat cu mult zel Garda de Mediu care l-a amendat exemplar pe cel cu dezinfecția. E bine cum îl controlează Garda de Mediu pe cel care dă cu țâșnitoarea pe stradă. Dacă i-ar controla la fel și pe cei care fură pădurile din Neamț ar fi și mai bine.

Deoarece ni se pare că povestea are un puternic iz politic și face parte dintr-o serie de războaie în care politica se transformă în ură și dorința de a face rău adversarului, nu comentăm incidentul. Vă oferim doar punctele de vedere ale părților și vom reveni când o instanță de judecată se va pronunța asupra acuzațiilor aduse.

Clarificări dezinfectare drumuri județene – DRUPO NEAMȚ SA

În urma apariției în spațiul public a unor informații neadevărate cu privire la activitatea de dezinfecție, care s-a realizat pe drumurile județene aflate în administrarea Consiliului Județean Neamț, în baza contractului încheiat de către societatea Drupo Neamț cu o firmă privată din comuna Alexandru cel Bun, este necesar să facem câteva precizări de maxim interes pentru ca nemțenii să nu fie duși în eroare:

1. substanța utilizată de către firma respectivă pentru dezinfecția stradală este agreată de către Ministerul Sănătății;

2. firma care a executat dezinfecția drumurilor județene, pentru a presta această activitate, a achiziționat bazine noi. Precizăm faptul că rezervoarele utilizate la dezinfecție nu au fost folosite în nici o altă activitate anterioară prestată de către societatea comercială, așa cum reiese și din concluziile controlului efectuat de către autorități, în urma prezentării de către firma prestatoare a facturilor și documentelor privind achiziția lor.

Regret nespus faptul că în această acțiune de manipulare a opiniei publice la care a recurs prefectul de Neamț este atacat și domnul Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, care a avut acea mai bună intenție de a-i sprijini pe nemțeni să reziste în epidemia cu virusul COVID-19 și a susținut efectuarea dezinfecției pe drumuri.

De asemenea, îmi pare foarte rău că un agent economic nemțean care își desfășoară cinstit activitatea a fost denigrat și hărțuit de către autorități, fiindu-i aplicate mai multe amenzi usturătoare.

Pentru a le dovedi nemțenilor minciuna grosolană cu care a ieșit în spațiul public prefectul de Neamț, precum și modul abuziv în care au acționat reprezentanții unor instituții ale statului implicați în efectuarea controalelor, anexăm documente prin care justificăm:

-eficiența substanței utilizate;

-dovada că substanța folosită în dezinfecție este agreată de către Ministerul Sănătății;

-aprobarea primită de către producătorul dezinfectantului, prin ordin emis de către Ministerul Sănătății, pentru punerea substanței pe piață și utilizarea acesteia în combaterea coronavirusului SARS-CoV;

-fișa cu date de securitate care atestă că substanța se folosește pentru suprafețele tari de exterior;

-declarația tradusă a experților de la ECOLAB, prin care se certifică eficacitatea produsului pe bază de hipoclorit de sodiu împotriva coronavirusului. 

14 aprilie 2020

Director interimar

Ana MONDA


Instituția Prefectului Neamț – COMUNICAT DE PRESĂ Ionel Arsene minte și dezinformează populația cu privire la soluția de dezinfectare a străzilor

Președintele Consiliului Județean Neamț își bate joc de sănătatea nemțenilor, folosind vidanje pentru dezinfectarea străzilor și materiale care nu au niciun efect.

În baza ordinului OP 161/200 s-a constituit comisia mixta de verificare a modului de desfășurare și a eficienței activității de dezinfecție a drumurilor județene , în contextul epidemiei provocate de virusul COVID-19, în următoarea componenţă :

  • Reprezentant al Instituției Prefectului județului Neamț – coordonator comisie
  • Reprezentant al Comisariatului județean al Gărzii Naționale de mediu
  • Reprezentant al Agenției pentru Protecția Mediului
  • Reprezentant al Direcției de Sănătate Publica Neamț
  • Reprezentant al Inspectoratul de Politie al Județului Neamţ – Serviciul de Investigare al Criminalității Economice şi Serviciul Politie Rutiere
    Astfel, conform competențelor legale ale fiecărei instituții reprezentată, în data de 08.04.2020 au fost desfășurate controale la sediile societăților comerciale/punctele de lucru ale S.C. Drupo Neamț S.A., cu sediul în Piatra Neamț, str. Arcului, nr. 6, și S.C. Eco Expert Salub S.R.L., privind activitatea de dezinfecție, întreținere și curățare a platformei drumului pentru toate tronsoanele de drum județean aflate în intravilanul localităților din județul Neamț. În acest sens membrii comisiei au desfășurat activități de verificare :
  • a autorizării activității de dezinfecție;
  • a substanțelor folosite;
  • a documentelor privind relațiile comerciale dintre cele două societăți comerciale precum și contractul în baza căruia a fost inițiată activitatea de dezinfecție a drumurilor județene din Neamț.
    Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General Comisariatul Judeţean Neamț la data efectuării controlului societatea S.C. Eco Expert Salub S.R.L, a constatat că firma desfăşura activitatea de dezinfecţie a drumurilor judeţene, cod CAEN 8129 – Activităţi de curăţenie n.c.a, fără a deţine autorizaţie de mediu pentru acest cod.
    Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 60.000 lei și i s-a suspendat activitatea până la obţinerea autorizaţiei de mediu pentru codul CAEN corespunzător activităţii de dezinfectare. Agenția Pentru Protecția Mediului Neamţ a constatat că S.C. Eco Expert Salub S.R.L din punctul de vedere al protecţiei mediului nu este autorizată să desfăşoare activitatea de dezinfecţie cu biocide . Direcția de Sănătate Publică Neamț – Serviciul Control în Sănătate Publică a constat la data efectuării controlului că societatea S.C. Eco Expert Salub S.R.L nu deţine autorizaţie de funcţionare emisă de Direcţia de Sănătate Publică Neamţ – conform Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1030/2009. La data controlului, reprezentantul societăţii S.C. Eco Expert Salub S.R.L nu a prezentat evidenţa stării de sănătate a personalului lucrător implicat în activitatea supusă controlului. Pentru toate aceste constatări S.C. Eco Expert Salub S.R.L a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei conform H.G.R. nr. 857/2011, cap II, art.3, iar ca sancţiune complementară s-a dispus suspendarea activității de dezinfecție, deratizare şi dezinsecție până la intrarea în legalitate. Cu ocazia studierii documentației produsului biocid „P3-TOPAX66”, utilizat pentru dezinfecția stradală s-a constat că acesta este încadrat conform Reg. UE nr.528/2012, anexa V, la Grupa principala 1, Tip produs 4 – produse alimentare şi hrană pentru animale: produse utilizate pentru dezinfectarea echipamentelor, recipientelor, ustensilelor de consum, suprafețe sau conducte folosite pentru producția, transportul, depozitarea sau consumul produselor alimentare sau al hranei
    pentru animale (inclusiv apa potabile destinate oamenilor şi animalelor ). Produse utilizate pentru impregnarea materialelor care intră în contact cu produsele alimentare. Această societate a fost contractată în baza Ordinului de începere a lucrărilor nr. 7399/30.03.2020 emis de Consiliul Județean Neamț, S.C. Drupo Neamț S.A., care a inițiat procedurile de identificare și contractare a unui prestator, fiind selectată societatea comercială Eco Expert Salub S.R.L.. A fost încheiat Contractul de lucrări igienizare și dezinfecție din data de 01.04.2020, având ca obiect “lucrări de dezinfecție pentru toate tronsoanele de drum județean aflate în intravilanul localităților”, prețul contractului fiind stabilit la 0,18 lei/mp, fără T.V.A.

Sunt indignat să văd că Ionel Arsene se laudă cu o inițiativă de dezinfectare a străzilor în Neamț cu o substanță dedicată produselor alimentare şi hranei pentru animale, așa cum se arata în raportul de control dispus la această societate. Este clar că interesul nu este pentru sănătatea nemțenilor, ci pentru sănătatea societăților comerciale cu care se încheie contracte din bani publici. Activitatea firmei a fost suspendată și sancționată până la intrarea în legalitate. Vreau să îi transmit domnului președinte, Ionel Arsene, că sănătatea nemțenilor chiar reprezintă o prioritate pentru mine în acest moment și nu am de gând să las la întâmplare astfel de acțiuni ce pot dăuna cetățenilor. Toate acțiunile ce vin în sprijinul cetățenilor în această perioadă dificilă trebuie să fie corecte din punct de vedere legal pentru respectarea bunăstării sanitare a populației. Este inacceptabil ca un om care reprezintă Consiliul Județean Neamț, în persoana lui Ionel Arsene, să își bată joc, din păcate chiar pe banii noștri, de sănătatea publică. – Nu se poate domnule Arsene, să închei un contract cu o firmă, care nici măcar nu este autorizată ca activitate să facă astfel de lucrări de dezinfecție! Mai grav este că vă folosiți pentru această acțiune de vidanje și păcălești oamenii că dezinfectezi străzile cu o substanță care n-are nicio legătură cu substanțele de dezinfectare. – Ați mințit domnule Arsene opinia publică că dezinfectati străzile, iar în fond dumneavoastră nu ați pus nici măcar 1 litru de dezinfectant în apă cu care practic ați spălat străzile. Să vă fie rușine domnule Arsene pentru bătăia de joc pe care o faceți față de nemțeni, pe cu banii acestora. Chiar nu putem să ne batem joc așa la nesfârșit! ”, a declarat Prefectul județului Neamț, George Lazăr. 14 aprilie 2020.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Xxx spune

    Avizul de la Mediu pt activitatea respectiva avea societatea? Ca pentru asta a fost amendat. dacă nu cum poți afirma domnule reporter ca firma lucra CINSTIT???
    Vedeți întâi pentru ce s au dat amenzi, lăsați naibii documentele substanțelor, etc….

  2. VLAD spune

    De cand a venit acest apostol Prefect Lazar , propovaduieste numai discordie , dusmanie .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate