Mii de persoane așteptate la Piatra-Neamț, la proclamarea locală a canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul

0

Sâmbătă, 23 iunie, ora 18:15, pe platoul de la Curtea Domnească va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul, eveniment programat în cadrul Zilelor orașului Piatra-Neamț.

„Data de 24 iunie reprezintă pentru noi, slujitorii acestei sfinte biserici voievodale, cât și pentru enoriașii acestei binecuvântate parohii a Bisericii „Sf. Ioan Domnesc” din Piatra-Neamț, dar în același timp și pentru toți locuitorii, prilej de mare bucurie duhovnicească pentru al cinsti după vrednicie pe cel care de 520 de ani este ocrotitorul și patronul spiritual al bisericii, parohiei și al orașului, pe Sfântul proroc Ioan Botezătorul. Anul acesta, sărbătoarea hramului bisericii aduce un plus de încărcătură spirituală și un plus de bucurie duhovnicească. În ajun, sâmbătă, 23 iunie, va avea loc, începând cu ora 18:30, slujba vecerniei, urmată de rânduiala Litiei, la finalul căreia se va săvârși proclamarea locală, prin citirea Tomosului de canonizare și arătarea icoanei  Sf. Gheorghe Pelerinul, cel care și-a petrecut ultimii 20 de ani ai vieții sale pământene în nevoință și rugăciune în chilia din turnul clopotniță al  Bisericii „Sf. Ioan Domnesc”. De asemenea, spre închinare, vor fi aduse și părticele din moaștele Sf. Gheorghe Pelerinul, aflate la Sfânta Mănăstire Văratec, iar ÎPS Părinte Mitropolit Teofan va dărui, spre veșnică închinare și cinstire, o raclă cu o părticică din sfintele moaște Bisericii Sf. „Ioan Domnesc”. […] Pe această cale adresăm invitația tuturor binecredincioșilor creștini ortodocși ai urbei Piatra-Neamț de a fi alături de noi, la cele două evenimente spirituale.”, a menționat părintele Dan Ovidiu Cojan, parohul Bisericii „Sf. Ioan Domnesc”.

La eveniment sunt așteptate în jur de 4.000 de persoane, având în vedere că  vor  fi prezenți protopopii de la Piatra-Neamț, Târgu Neamț, Roznov și Ceahlău, însoțiți de preoți, care vor avea alături grupuri de enoriași din parohiile lor.

Programul proclamării locale a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul  este următorul:
Ora 18:15 – sosirea ierarhilor;
– Ora 18:30 – slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul, pe platoul Curţii Domneşti din Piatra-Neamţ;
– Ora 20:15 – procesiunea cu sfintele moaşte pe următorul traseu: Biserica „Sf. Ioan Domnesc” – Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău-Consiliul Judeţean Neamţ – Biserica „Sfântul Ioan” – Domnesc.

De asemenea, duminică, 24 iunie, între orele 9:00-13:00, va avea loc Sfânta Liturghie în cinstea nașterii Sfântului proroc Ioan Botezătorul, la finalul căreia enoriașii Bisericii „Sf. Ioan Domnesc” vor dărui pelerinilor sărmăluțe și cozonac de post.

Manifestarea este organizată de Protopopiatul Piatra-Neamţ în colaborare cu Parohia „Sf. Ioan Domnesc” – Catedrală și în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

 

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate