MIHAI COȚOVANU-EVENIMENT PLASTIC LA PIATRA NEAMȚ

1

Expoziția deschisă la Galeriile Lascăr Vorel, din Piatra Neamț, cu pânzele maestrului ieșean Mihai Coțovanu este primul indiciu optic-cultural şi optimist al sosirii primăverii în acest oraş de la capătul UE. Oferta plasticianului se ridică la standardul rigorilor academice din perioada interbelică a secolului trecut, agreeată de critici extrem de pretenţioşi, de talia lui Ion Frunzetti, George Oprescu şi Alexandru Busuioceanu. Cine poate pricepe acest aspect va simţi şi discreţia unui artist inconfundabil, decenţa profesionistului care şi-a deschis propria “autostradă” spre succes, dar fără stridenţele efemere de care se folosesc generaţiile ceva mai tinere şi mai lipsite de răbdare. Iubitorii de artă cu reale posibilităţi financiare investesc mai ales în lucrările unor oameni de talia domnului Mihai Coţovanu, puţini la număr nu numai în România, ci şi în restul lumii. Garanţia calităţii tablourilor ieşeanului sosit pe meleaguri nemţene se susţine şi printr-o conduită de viaţă care poate fi luată drept model: totul este echilibrat, bine cântărit şi atent măsurat. Este fiinţa care-şi cunoaşte şi îşi respect reperele, chiar mai strict decât în dictonul poetului latin Horatius: “Est modus in rebus”(este o măsură în toate). Mihai Coţovanu şi-ar permite mai multe, posibilităţile sale depăşind tot ceea ce vede amatorul de expoziţii pe la vernisajele obişnuite. O anume disciplinare a existenţei sale i-a permis să ocolească, lucid, tentaţiile oferite de lumea bolnavă a kitsch-ului. Pentru cunoscători, peisajele lui Mihai Coţovanu sunt mult mai ispititoare decât cele seci şi rigide realizate de Paul Cezénne(1839-1906), ori cele prea triste ale lui Utrillo(1883-1955). Pe uliţele înguste şi prăfuite de la marginea oraşului te pot aştepta surprize sugerate de harul artistului şi întâlniri neaşteptate cu revizori gogolieni. Poate şi din acest motiv, în multe colecţii private din Germania, Grecia, Italia, Franţa, Canada, S.U.A, Israel, Japonia pot fi întâlnite lucrările ieşeanului care îşi preţuieşte statutul de artist european. În excepţionalele emisiuni culturale de la postul naţional de radio, ale doamnei Reluş Mureşanu, a fost present şi domnul Mihai Coţovanu. Când au loc astfel de evenimente, tocmai la radio, extrem de rare pentru un plastician, ţi se consolidează convingerea că măiestria pictorului a depăşit frontierele obişnuitului! Un părinte al marilor plasticieni din Moldova, criticul de artă Valentin Ciucă i-a rezervat acestui foarte talentat pictor un loc de cinste în monumentala sa lucrare, “Un secol de arte frumoase la Iaşi”. Cu o tenacitate greu de egalat, Mihai Coţovanu a expus lucrările sale în absolute toate marile galerii de artă ale României, inclusiv la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Printre cele mai importante distincţii obţinute se numără Premiul Academica „C. D. Stahi” la Concursul Naţional de Artă „Nicolae Tonitza” la Bârlad (2006), Premiul special pentru portret la Simpozionul Naţional „Dimitrie Cantemir” (2010), Premiul „Mihai Eminescu” pentru pictură la Concursul Internaţional de Arte vizuale „Noi şi Eminescu” de la Iaşi (2011) ş.a. Mihai Coțovanu este un căutător și păstrător al tradițiilor clasice fundamentale, fără a se lipsi de farmecul romantismului patriarhal. Și-a propus să fie pe înțelesul tuturor celor care caută frumusețea firească a lucrurilor. ”Cine afirmă necesitatea ca mesajul artei să fie accesibil, se raliază, știut sau neștiut, la idea că actul artistic este comunicare. Această idée, perfect încetățenită, apare în spusele multor critici, și a tuturor gazetarilor ce vorbesc în numele publicului, din care, de altfel, după opinia mea, fac parte și criticii, și gazetarii, cronicarii de artă ori doar semnalizatorii informativi ai evenimentelor artistice, constituind unul din nivelele piramidei cu trepte prin care se obișnuiește să se desemneze acest public, tocmai datorită forței lui morale de a descifra ”mesajele” artistice.”(ION FRUNZETTI-”Problema accesibilității, problema fundamental a artei”-18 august 1972, CONTEMPORANUL). Criticul de artă ieșean, Mircea Deac, referindu-se strict la opera maestrului Coțovanu: ”Întreaga sa pictură este o expresie a adevărului, a sincerităţii, a emoţiei, a talentului neobosit. Forţa sa de muncă este impresionantă, fiind împins înainte de un foc misterios şi mistuitor numit talent, care ne dă certitudinea valorii şi a perspectivelor sale de a deveni un reprezentant fidel al picturii ieşene”. Atunci când vine vorba de calitatea nedisimulată a plasticii contemporane românești, ultimul cuvânt îl păstrează distinsul critic Valentin Ciucă: ”Arta lui Coțovanu ține de rigoare și sentiment, de performanța tehnică și de vibrația sensibilă a unui artist care nu nu dorește să fie modern, dar nici clasic. El vrea să fie pur și simplu un om între ceilalți, o conștiință a timpului său, menită să ofere bucurie totală unei lumi ce mai poate fi salvată încă prin gesturile simbolice ale creatorilor de frumos”. Mihai Coțovanu se prezintă publicului nemțean, căutător de valori autentice, cu câteva teme: peisaje tradiționale(vezi foto nr. 1-5), peisaje urbane(vezi foto nr. 6-10), natură moartă cu flori și struguri(foto nr. 11-15) și un portret al unei pensionare(foto nr. 16).


TEXT ȘI FOTO: MIHAIL-SORIN GAIDAU

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. popa gheorghe adrian spune

    MULTI VAD, PUTINI CUNOSC.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate