Miercuri, 16 octombrie, se sistează alimentarea cu gaze naturale pe şapte străzi din loc. Săvineşti

1

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, miercuri 16 octombrie, începând cu ora 09.00 pe străzile: Bistriţei, Ciocârliei, Macului, Grădinarilor, Mălinului, pr. Hîrţescu şi Zăvoiului din localitatea Săvineşti.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2 miliarde de euro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Daniel Horciu spune

    Se opreste gazul metan pentru a conecta încă 5 ( cinci ) străzi la acest combustibil. Investitie efectuată din bugetul primăriei!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate