Mesajul ÎPS Ioachim, adresat familiilor îndurerate. Un preot se luptă pentru propria viață la spitalul din Piatra-Neamț

0

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a transmis un mesaj de condoleanțe după incendiul devastator de la Piatra-Neamț. Potrivit acestuia, și preotul Ioan Antistescu se luptă la spital pentru propria viață.

Cu profundă durere am aflat de tragicul incendiu petrecut la Secția ATI din cadrul Spitalului Suport Covid din Piatra Neamț în care și-au pierdut viața, potrivit informațiilor oficiale pe care le avem în acest moment, 10 dintre pacienții internați aici.

În aceste momente de grea încercare suntem alături de familiile îndurerate ale căror apropiați și-au pierdut viața în această tragedie, rugând pe Dumnezeu să odihnească în Raiul desfătării sufletele celor pe care i-a chemat, iar celor care au fost victime directe sau colaterale ale acestei tragedii, Dumnezeu să le toarne ulei și vin pe rănile lor trupești și sufletești.

În mod deosebit, îndemn slujitorii sfintelor altare ca mâine, la Proscomidie, să adauge o miridă și să înalțe rugăciuni speciale pentru cei bolnavi de aici și de pretutindeni, dar în mod deosebit să înalțe un gând la Dumnezeu pentru părintele Ioan Antistescu, un om al liturghiei, care în aceste momente se află în spitalul de la Piatra Neamț luptându-se pentru propria viață.

Reamintim preacucernicilor părinți să continuie rugăciunile pentru îndepărtarea molimei și să citească rugăciunea specială la sfârșitul Sfintei Liturghii stabilite de cancelaria Sfântului Sinod.

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să primească în Împărăția Sa și să odihnească sufletele celor pe care i-a chemat la Sine, celor rămași în „valea plângerii acestei vieți” să le dăruiască răbdare în suferință, iar cadrelor medicale care se preocupă de îngrijirea lor și lucrează sub mantia iubirii Sale milostive, să le dăruiască răbdare și pricepere pentru tămăduirea grabnică a celor pe care îi îngrijesc!”, a declarat Arhiepiscopul Romanului și Bacăului Ioachim.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate