Mesaj dureros de la ministrul Vela. Primul polițist decedat în urma infecției cu COVID-19

0

Ministrul MAI, Marcel Vela, a anunțat în urmă cu scurt timp, pe pagina sa de Facebook, faptul că Agentul șef principal de poliție Gibea Alexandru din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Olt și-a pierdut viața din cauza infecției cu COVID-19. Sindicatul Europol precizează aici (click) faptul că este primul polițist infectat cu COVID-19 din România care pierde lupta cu boala.

Condoleanțe familiei și colegilor!

„Nimic nu este mai dureros decât atunci când, după luni bune de luptă cu acest virus nemilos, îi cade victimă chiar cineva din echipa noastră.

Agentul șef principal de poliție Gibea Alexandru din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Olt și-a pierdut viața din cauza infecției cu COVID-19, în pofida eforturilor cadrelor medicale de la Spitalul Caracal și apoi de la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”.

Suntem cu tot sufletul alături de familie, colegi și toți cei care l-au cunoscut.

Singura mângâiere pe care o putem găsi acum este faptul că știm că soția sa, asistent medical, a fost declarată vindecată de COVID-19 și, din fericire, niciunul dintre colegii polițistului nu prezintă simptome de infectare.

Agentul șef principal de poliție Gibea Alexandru a absolvit Școala de Subofițeri de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina în 1993 și era șef de post al Postului de Poliție al comunei Ipotești. Avea doar 49 de ani…

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis ministrul de Interne, Marcel Vela.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate